Țara în care trăim a făcut școala primară în comunism și gimnaziul în democrația originală a lui Ion Iliescu. În 2007 a reușit la un liceu european, unde a întîmpinat mari dificultăți cu materia, cu profesorii și cu colegii. Drumul pînă la Bruxelles l-a făcut cu trenul – ultimul tren –, dar a mers, așa cum fusese învățată, cu nașul. A moțăit la ore, a chiulit, a fumat în pauze și, cînd a fost scoasă la tablă, s-a jurat că data viitoare o să știe. A ajuns repede un elev problemă fiindcă educația dobîndită pînă atunci era, de fapt, un program de sălbăticire. Fusese învățată să dea vina pe Istorie, care, i s-a spus, o trăgea în jos de secole, dar adevărul e că nici o altă materie, fie ea Economie, fie Politică, nu părea să-i fie la îndemînă.
Occidentul are înclinația și resursele necesare pentru a trata cazurile greu integrabile. Perifericii, întîrziații, neadaptații, neobișnuiții, chiar cei care, diferiți fiind, acționează împotriva Occidentului beneficiază de ajutor metodic. Profesorii de la Bruxelles i-au întins României o mînă generoasă. Ei și Bulgariei le-au fost dedicate programe de recuperare. Li s-au dat burse, asistență pedagogică, bani de meditații. Li s-a pus, în schimb, condiția să-și facă temele din urmă. Un tîrg cît se poate de rezonabil. Copiii întîrziați ai Europei primiseră șansa să se integreze la liceu și – cine știe? – să dea chiar la facultate.
Apoi, în numai zece ani, această bunăvoință față de elevul cu handicap s-a transformat în ceva neașteptat. România e acum elevul chinuit în pauze, hărțuit la ore, intimidat, amenințat, supus unei violențe de rutină, la care iau parte atît colegii puternici și bogați din vestul Europei, cît și profesorii din nord. Nu trece o zi fără ca cineva să-i dea un brînci, să-i șoptească o amenințare sau să-i prevestească un negru viitor. Colegii mai săraci din est nu îndrăznesc să se amestece, ei sînt mulțumiți că altcineva a picat la mijloc și că, astfel, ei pot scăpa neobservați.
Elevul tarat al Europei e victima unui bullying internațional, e ținta unui comportament ostil, de excludere, aplicat de marile puteri. Sună descurajant, dar e un fapt. Întrebarea este: cum s-a ajuns aici?
În primul rînd, România nu și-a făcut temele din urmă. De fapt, nici nu s-a apucat serios de ele. A considerat că legitimația de liceu european e neretractabilă și s-a scufundat în vechile năravuri politice, neschimbate de aproape cinci secole. Lupta internă pe putere n-a ținut cont, ca de obicei, de contractul făcut cu civilizația. Clasa politică a ratat cu îndîrjire guvernarea, nici unul dintre partide n-a reușit să asfalteze un proiect folositor națiunii, în afara mitei sociale.
Apoi, regimul impus de un colaborator al fostei Amiralități a amestecat prioritățile personale cu așteptările europenilor și a ațîțat setea populară de sînge. Ce să pună Băsescu în locul salariilor tăiate cînd avea la dispoziție întregul stat modernizat? A dezlegat Serviciile din lanț și a turnat în Justiție mai multă politică decît recomandă Constituția. Societatea a început să confunde dreptatea cu cîteva episoade de poliție politică și s-a scindat în funcție de limitele individuale. Corupții s-au aliat cu acuzații de corupție, au pornit riposta, și astfel a ajuns o țară întreagă să-și neglijeze prioritățile și să se bată orbește pe un slogan.
Aceste crampe intestinale au răzbătut în afară prin grija unor rețele zgomotoase, alcătuite din oportunism politic, servicii și exces de zel. Așa a înțeles Occidentul că avem leucemie, cînd noi avem, de fapt, gastrita tipică statelor primitive.
Una peste alta, am reușit să stîrnim disprețul foștilor noștri protectori. Mai întîi prin indolență politică, apoi prin supraturnătorie externă, am trezit în vlăjganii europeni din curtea liceului instinctele de persecutor. Copilul diferit și îndărătnic, inexplicabil pentru cei cu temele la zi, a început să-i irite, și iată-ne acum încasînd-o, cu deplinul nostru concurs, cînd de la nemți, cînd de la olandezi, cînd de la francezi, cînd de la toți ceilalți care au făcut cerc în jurul nostru.
Sigur că unii profită de bullying fiindcă nu părem să fi înțeles că trebuie să dăm un port, o corvetă, un șantier, o resursă naturală sau o taxă mai jos. Dar, pe fond, vina e doar a noastră. O societate care nu înțelege că democrația, și doar ea, poate îndepărta proștii de la putere la fel de legitim cum i-a adus, că Justiția nu e independentă fiindcă esența ei, de la naștere la funcționare, e politică, și că există o competiție între state pe care națiunile dezbinate o pierd întotdeauna, ei bine, acea societate va rămîne cu buza umflată, în curtea școlii popoarelor descurcărețe.
Magistral scris,,,atat de plastic!!!! buimacim cautand adevarul dar ceata de pe ochi ne impiedica sa vedem cu claritate, Si vine doctorul Buscu si ne strafulgera cu diagnosticul .
Bun, avem diagnosticul, dar care este tratamentul? Ca pe vot nu se poate pune baza!
Ce facem, ce facem, ce facem? Daca dai doar cu bucata de fier de la un topor intr-un copac, nu se intampla nimic. Daca-i pui o coada, atunci il pui la pamant. Un varf e Macovei, cu icrele macoviste din justitie (Danilet, nebuna cu breton si nas, etc), Kovesi, partea de SRI comandata de-afara, icrele macoviste din presa, din ONG-uri, apoi Klaus, Ciolos, cozile de topor din USR, Preda cel cu borcane de iaurt la ochi si, pana jos, la drojdia societatii, unde sunt cei trei muschetari semicretini: Dide, „Ceausescu”, Sandi. E o cloaca intreaga de viermi si gandaci care ne infesteaza. Si, ca sa nu fie observati si zdrobiti, varsa in creierele netede ale tinerilor frumosi si liberi si mirobolanti galeti cu „Ponta plagiatorul”, apoi cu „Dragnea penalul”. Cam asta am retinut eu ca le ocupa intregul bostan, acum 3 ani era plin cu „Dottore”, iar dup-aia plin cu „Penalul”. Altceva nimic. A, de fapt mai sunt „Ciuma rosie”, „Justitie, nu coruptie”, „Cine nu sare nu vrea schimbare” etc. Eu am niste idei de curatenie rapida si eficienta, dar sunt mai invechite, de prin anii 30-45, sau 45-60, secolul trecut. Si nu se mai poate. Deci, ca sa fiti imuni la gandacii astia, trebuie sa ganditi cu propriul cap si sa cautati adevarul dincolo de sloganuri si emotie de doi lei.