Dacă Eminescu ar fi știut că, la aproximativ șase ani de la decesul său prematur, frații Lumière vro schimba definitiv lumea cu prima proiecție a unor imagini în mișcare, poate că nu s-ar fi grăbit atât de mult. Poate ar mai fi tras de el, ca să vadă minunea. Și, apoi, poate că ne-ar mai fi îngăduit un secol și mai bine, așteptând, cu sufletul la gură, imaginile din seara accidentului tragic din Colectiv.
Vi-l închipuiți pe poetul național (și universal) vituperând împotriva acestui străin obraznic și înfumurat care, în ciuda imaginilor cumplite, nu vrea nici acum să demisioneze? Vă puteți da seama cum ar fi arătat Mihai Eminescu într-un studio de televiziune, spumegând la adresa sirianului care, de atâta vreme, se ține de scaun și nu vrea să cedeze pentru a lăsa locul unui român de-al nostru, neaoș, priceput și dornic de treabă?
Căci aproape de fiecare dată când este pus în discuție Raed Arafat, deși lucrurile nu sunt rostite în clar, o doză de xenofobie plutește abia înnăbușită în aer. Aceeași xenofobie care l-a urmărit pe Raed Arafat încă de la prima ambulanță alternativă pusă pe picioare la Târgu Mureș.
Sistemul medical își freacă mâinile. Arafat, corpul străin, a dat, în sfârșit, de greu. La începutul anilor ’90, când o mână de voluntari începeau să salveze vieți pe șoselele Ardealului, somitățile medicinei de urgență și nu numai din întreaga Românie strâmbau superior din năsucurile fine. În definitiv, ce făcea sirianul ăla? Implementa și la noi un sistem deja existent în țările Europei de Vest, un sistem de urgență ce îmbina primul-ajutor cu descarcerarea.
A fost, la început, o ambulanță primită ca donație. Apoi, văzând eficiența sistemului, oamenii au început să doneze. Și dotările s-u îmbunătățit.
Cu o cerbicie ieșită din comun, Raed Arafat s-a luptat cu lipsa banilor, cu mentalitățile osificate ale sistemului, cu somitățile, cu xenofobii și, în cele din urmă, a reușit să transforme SMURD-ul într-un sistem național.
A fost considerat, poate pe bună dreptate, cel mai îndreptățit să conducă, la nivel central, acest sistem. Poate o face de prea multă vreme, poate, totuși, nu și-a dus misiunea la bun sfârșit.
SMURD-ul funcționează, cu sincopele inerente oricărei construcții românești. Dincolo de mașini, elicoptere, avioane sau camioane, vorbim și despre oameni. La toate nivelurile. Oameni care pe 30 octombrie 2015 erau complet nepregătiți nu doar să reacționeze. Erau nepregătiți să vadă ce au văzut la Colectiv. Până la acest accident, cea mai mare încercare la care au fost supuși medicii și sanitarii români a fost Revoluția din decembrie 1989. Nici acolo nu prea au făcut față, au fost depășiți. Dar erau condiții speciale. Cum speciale au fost și la Colectiv.
Da, intervenția trebuia să fie impecabilă. Dar vorbim despre o țară din care oamenii pricepuți continuau să plece în număr mare, ca urmare a politicii criminale a guvernelor PDL.
Poate că, la nivel teoretic, oamenii sunt pregătiți. Dar, atâta vreme cât nu există profesori care să poată preda nemijlocit din experiența lor pe teren în cazul unor accidente cu atâtea victime, pregătirea teoretică se dovedește a fi neîndestulătoare. Într-un fel te pregătește un om care a văzut dezastre doar la televizor și în poze, altfel își transmite cunoștințele unul care s-a lovit literalmente de mormane de cadavre. Nu există simulator pentru dezastre, cum, din fericire, există simulatoare de zbor.
Oameni care, în 2012, încă mai credeau în Traian Băsescu jubilează, la distanță de șapte ani și jumătate. Lui Arafat pare să i se fi înfundat. În ciuda faptului că SMURD și ISU au evoluat mult în ultimii patru ani, în ciuda faptului că s-a investit mult în dotări și pregătire, Arafat trebuie să plece. Așa cere Internetul, cel iute la mânie. Un nou guvern, de dreapta, care nu este, însă, rezultatul unor alegeri legislative, se va ocupa, probabil, cu celeritate de situația lui Raed Arafat. Cu aceste 20 de minute de filmare în spate, orice politruc se va simți îndreptățit să facă dreptate, să dea fanilor din spațiul virtual satisfacție. S-o facă, dacă așa se rezolvă problemele, brusc, prin îndepărtarea unui om. Iar dacă iese și o modificare a legilor sănătății, dacă rechinii care așteaptă prin stufăriș de o grămadă de ani vor avea drumul deschis spre privatizarea sănătății, atunci să curgă și privatizările. Ar fi păcat ca retrogradul ăsta, care nici român nu e, să mai blocheze mult drumul spre progres și spre creșterea prețurilor, spre sănătatea făcută doar pentru profit.