Puterea politică e făcută din legi, instituții și bani, la care se adaugă spiritul de toleranță al societății. După cum merg treburile la noi, puterea politică pare să aibă două forme de manifestare: puterea directă, exercitată prin instituțiile alocate oficial (Parlament, Guvern, Președinție etc.) și puterea indirectă, exercitată prin influența asupra unor instituții nepolitice (parchete, Servicii, curți, agenții etc).
În prezent, în România, puterea politică e împărțită nu în două, ci în trei: puterea coaliției PSD-ALDE, puterea președintelui Iohannis și puterea structurilor parazite.
Structurile parazite de putere sînt varietăți ale statului subteran, adică grupuri de interese ilegale care adună, „pe proiecte”, șefi și oameni din SRI, SPP, SIE, STS, ANAF, DNA, PG, ÎCCJ, Curți de Apel, CCR, BNR, Armată (plus servicii secrete din MAN), MAI (plus servicii secrete din MAI), generali în retragere, diplomați, oameni de afaceri, denunțători, oameni politici.
Coaliția PSD-ALDE, de exemplu, deține doar o parte din puterea legislativă care i se cuvine în Parlament. Potrivit majorității politice și Constituției, ar fi trebuit să poată controla total forma și oportunitatea legilor. În realitate, din cauze vizibile (atacul continuu pe constituționalitate, șantajul cu dosare, fisurile de loialitate politică din interior, frînele și presiunile structurilor din Justiție, gradul mare de penetrare a Serviciilor în partide, competența juridică limitată a parlamentarilor majorității, care produce legi ușor atacabile, neesențiale, lipsite de creativitate politică), nu poate mare lucru.
La fel, din puterea politică executivă pe care ar trebui s-o dețină potrivit Constituției, coaliția PSD-ALDE are doar o parte. Deciziile Guvernului au nevoie de contrasemnăturile tehnice din ministere și, pentru că funcționarii au, de multe ori, convingeri politice adverse sau relații de colaborare cu structurile de putere parazite, Guvernul nu-și poate implementa voința politică garantată de lege decît parțial.
Puterea politică utilă a Coaliției de la putere este, așadar, mai mică decît puterea ei politică nominală. Puterea care lipsește se pierde prin frecările politice interne sau e sustrasă prin structurile parazite. Unde se regăsește această pierdere? O parte a ei se adună la președintele Iohannis, sub forma aportului electoral rezultat din activitatea de blocaj, iar o parte rămîne acolo de unde n-a plecat niciodată: la băieți.
Coaliția PSD-ALDE pierde și o bună parte din puterea politică ce decurge din influența asupra instituțiilor nepolitice. Serviciile, în principal, asupra cărora majoritatea parlamentară poate exercita control constituțional, se sustrag total acestui control (prin pîrghiile pe care le au asupra politicienilor). Puterea lor „politică” e transferată, în forme evidente, spre Cotroceni, urmînd o tradiție din care Serviciile au tras profit. Și în ceea ce privește parchetele, curțile de justiție și CSM (structuri independente la nivel declarativ, dar politizate prin felul în care li se numesc șefii), coaliția PSD-ALDE trebuie să cedeze din influența cuvenită pro rata.
Într-un fel asemănător, dar într-o măsură mai mică, celălalt deținător legal de putere politică, președintele Iohannis, pierde din puterea nominală și din eficiența actului de guvernare în favoarea celorlalți doi concurenți: coaliția PSD-ALDE și structurile parazite de putere.
Asta face ca cele două puteri politice – președintele țării și majoritatea parlamentară – să fie percepute ca șovăielnice, incompetente și, adesea, rău intenționate pe spațiul legilor și al viziunii. Acest deficit dramatic de putere politică tulbură scopurile și esența statului, încurcă jocul democratic și dezbină societatea. Cele două puteri politice se bat spre cîștigul celei de-a treia: structurile parazite. Așa că, pînă una-alta, pînă cînd ura va decide democratic între pesediști și iohanniști, ar fi bine ca puterea politică să nu se mai împartă și la securiști. Dacă e să ne ratăm destinul național, măcar s-o facem numai pe mîna legii și a civililor.