Cîtă Veneție consumă omul pînă ce moare,
hamal al umbrei, umblă cu ploaia parcă-n spinare,
inventatorul femeii-frînghie, femeii-pat,
numai de placa de patefon decapitat,
botează porturi unde e dealul pupat de gropi,
scoate din strană ca din manșetă carré de popi,
fiindcă e toamnă și vinu-i leneș fără stăpîn,
culeagă flota lanuri de cizme, foșnet de fîn,
sub limba noastră sate sărace trag la belșug,
de plictiseală, una la alta vacile sug,
se-aduce marfă la magazinul cu vînătăi,
cîtă Veneție neconsumată în ochii tăi.