Mîinile mele îmbătrînesc
mai repede decît mine.
Mă urc în tren
și le văd în stînga și în dreapta.
Mi se face cald
și una îmi deschide politicoasă fereastra.
Mă bîzîie o muscă
și cealaltă mă pocnește ușor peste frunte.
Le-aș întreba unde merg,
dar am ajuns la destinație
și le văd coborînd odată cu mine.
Le spun la revedere,
dar constat că se cațără în același tramvai,
se dau jos în aceeași stație,
urcă scările aceleiași case
și după ce luăm cina în trei
se vîră pisicește
alături de mine sub pătură.
Și noi, Doamne, îmbătrînim
mai repede decît Tine,
noi – mîinile Tale neodihnite
cu care pipăi orbește pămîntul.
Și întocmai cum pe mutilatul de război
îl dor degetele abandonate la
Verdun,
absența noastră o să te chinuie în nopțile mohorîte de toamnă.
Îndureratule! O, Dumnezeule nostru ciung!