Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, trebuia să iasă câștigat un amic al ministrului? Pe Vela nu-l preocupa neapărat sănătatea sau siguranța oamenilor. Era epoca de aur a guvernului PNL în care doreau să privatizeze tot. Spitale și, în cazul respectiv, zborurile SMURD. Pentru a putea privatiza zborurile SMURD, trebuia atacat Arafat, discreditat, făcut praf, scos prost la controale și tot așa. Vela era pe cai mari, de la înălțimea funcției lui, în care fusese instalat de micul Șică, făcea și dregea. Avea chiar întrebări abisale, rostite apăsat, cu bulbuci în colțurile creierului, răstindu-se la Arafat și chestionându-l despre realizările lui în ultimii douăzeci de ani.
Doar că a apărut nenorocitul ăsta de virus și i-a tăiat lui Marcel aripile. Păcat. Omul e specialist în aviație, mai ales în elicoptere, pentru că, într-o zi, când zbura cu prietenul său Romeo Dunca, ușor ilegal, a căzut cu elicopterul. De la înălțimea acestei experiențe, ar fi putut să se ocupe de reorganizarea ambulanțelor aeriene. Păcat, mare păcat că n-a fost lăsat.
Vă amintiți cum, în perioada stării de urgență, Vela se unsese singur în poziție de salvator al națiunii?
Îi dăduse legea prerogative suplimentare, iar cocalarul din el se simțea Rambo. Geaca de piele, după modelul președinților americani, cu emblema ministerului brodată pe piept, purtată în interior de parcă la MAI nu s-ar fi descoperit caloriferele, mersul caraghios-marțial, aducând cu cel al unui soldățel de lemn însuflețit de o zână beată, gesturile teatrale, mâna la inimă de parcă îl chinuia mereu angina pectorală, fraza aia de final cu „Dumnezeu să ocrotească România, Dumnezeu să-i ocrotească pe români“, copiată și ea tot din discursurile președinților americani din filme de serie B…
Ceva mai ridicol decât imnul pus să ragă înspăimântător în megafoanele mașinilor de Poliție, de parcă virusul ar fi vreun meloman care pleacă scârbit de chinuitoarea interpretare, nu cred să fi existat în toată Europa de Est în acea perioadă. Ca să nu mai vorbim despre ideea creață de a transforma agenții de Poliție în popi semivoluntari, care să transporte lumina în noaptea de Înviere…
Ei bine, lucrurile s-au împuțit, numărul infectărilor a luat-o razna, iar Vela și-a luat gecuța și s-au retras, la fel de penibili amândoi, în linia a doua. Era bine în față, când nu se murea atât, când nu erau spitalele pline. Marcel Vela avea toate motivele să se dea rotund pe ecrane, pentru că părea salvator, minunea trimisă de însuși Doamne-Doamne pe pământ pentru a-i salva pe români de pandemie. Când nu mai merge bine, gata, Vela se ascunde și stă la cutiuță, poate uită lumea că, de fapt, el are foarte multă treabă.
Prefecții, precum acela al Bucureștiului, sunt în subordonarea directă a ministrului de Interne. Și sunt, se vede treaba, extrem de bine coorodonați. DSU-ul lui Arafat este, de asemeni, în subordinea lui Vela. Dar credeți că mai este suficient curaj sub gecuța aia încât să mai ridice Vela tonul la Arafat? Sau să aibă vreo opinie despre activitatea prefectului?
Ne, lăsați, e bine așa, e bine să-l mai uite lumea. În definitiv, Marcel Vela are viitorul asigurat. A fost cap de listă pentru Consiliul Local al Caransebeșului, a fost ales, ar fi un foarte bun consilier local acolo. Ar fi mult mai bine pentru el. E drept, n-ar mai da ordine polițiștilor, nu și-ar mai bulbuca ochii la interlopi amenințând să-i facă să crape de râs, n-ar mai beneficia de elicopterul ministerului pentru a se duce acasă. Dar ce om liber ar fi, ce s-ar putea desfășura în tot cocalarismul său deplin! Îl și văd, parcă, ducându-se la ședințele Consiliului Local din Caransebeș cu geaca din vremurile bune, căreia i-ar putea asorta și pantaloni de piele, chiloți de piele, șosete de piele și tot așa.
Haideți, domnule Vela, mergeți acolo, Caransebeșul are nevoie de dumneavoastră. Proști fuduli pentru a ocupa funcția de ministru de Interne se mai găsesc în PNL, nu vă faceți griji.