Copilăria robotului Ion

Prima arătare terestră a robotului Ion a fost consemnată în seara zilei de 22 decembrie 1989, cînd din Studioul 4 al Televiziunii Române Libere a răzbătut limba de lemn a unui activist lăsat în paragină la Editura Tehnică. Robotul Ion Iliescu avea bateriile încărcate la Moscova și era programat să clădească o societate nouă, cunoscută doar savanților KGB și complotiștilor FSN, bazată pe psihologia consonantistă a brutelor din fosta Securitate, pe memoria conturilor lui Ceaușescu și pe adeziunea spontană a celor patru milioane de membri PCR: ceva între despotismul luminat, socialismul de cumetrie și ferma animalelor, după cum se poate vedea și azi.

Algoritmii robotului Ion Iliescu funcționau pe vechile circuite leniniste, avînd în centru conceptele de emanație și transfer de patrimoniu. Pe atunci, la nivelul poporului nu exista inteligență artificială, așa că programatorii au pus în loc tot stocul de prostie naturală.

Cu toate astea, Ion Iliescu a fost un robot sărac și cinstit, care nu și-a depășit menirea, dar și-a dus-o la îndeplinire cu devotament. Mulțumită lui, fiii Partidului și ai Securității au reușit să înșface economia. Dar a fost misiunea altor roboți să aducă în ghearele programatorilor societatea și libertățile ei.

Să facem cunoștință cu robotul Isărescu, zis Manole, cel care a făcut din prosperitatea băncilor străine un țel al săracilor României. Deși funcționează cu piese de pe vremea lui Ceaușescu, robotul Isărescu a demonstrat că bateriile confecționate la fabrica de cadre din Băneasa pot rezista practic nelimitat, cu condiția să fie încărcate regulat o dată la patru ani la priza Parlamentului.

Cea mai consistentă robotizare a României a început, însă, în 2005. Robotul Băsescu n-a avut nici tehnologie rusească, așa cum s-ar putea crede după numele de cod Petrov, și nici belgiană, după lungul stagiu la Anvers. A fost o configurație de dispozitive românești înșurubate pe un corp uman, din care au fost înlăturate, pentru a face loc diodelor și bobinelor, caracterul, mila, omenia, cinstea, simțul dreptății și capacitatea de a nu minți. Băsescu a fost, de fapt, un android, în care s-a dat mereu bătălia între neom și mașină, iar viciul și răutatea au reușit să bată osciloscopul. El și-a fabricat o generație de roboți de luptă, alimentați la resursele statului român și i-a asmuțit asupra adversarilor săi umani. Roboții Coldea, Maior, Kövesi, Morar au reușit să dezumanizeze o mare parte din societate. Au contaminat cu algoritmii de securitate întreaga economie, partidele, presa, mediul de afaceri, așa încît România a devenit, cu timpul, un simplu circuit al banilor de la săraci la bogați. Pe măsură ce dispăreau din politică oamenii și apăreau roboții, țara nu mai reușea să opună rezistență morală, intelectuală, civică și electorală, așa că a rămas captivă în cîmpul magnetic al letargiei și conformismului.

Ăsta e, poate, motivul pentru care a ales președinte o entitate care n-are nimic uman în ea. Iohannis e un robot desăvîrșit, care a încercat să imite omul fără să fi reușit vreodată. De aceea comunică doar cu semenii lui din Servicii, socializează mai mult cu limuzinele avansate tehnologic și cu aeronavele de lux, își petrece mandatele așteptînd să treacă timpul, pradă unor activități monotone, algoritmizate, fără înțeles pentru materia vie.

Nu e de mirare că l-a numit premier pe unul ca Ciucă, un fel de exemplar de lucru al programatorilor de acum trei decenii. Ciucă e un robot în formare, care are mișcările și poticnelile primelor mecanisme automate, cu tranzistori și relee, din secolul trecut. În fiecare clipă dă impresia că savanții generației baby boomer se chinuie zadarnic să-l învețe vorbirea. Iar dacă s-ar organiza un casting pentru robotul B-9 din vechiul serial Pierduți în spațiu (1965), Ciucă ar lua rolul.

Și ca farsa roboților să fie dusă pînă la capăt, ministrul Cercetării și Digitalizării, Burduja, i-a făcut rost lui Ciucă de un alter ego digital, robotul Noi, citit de-a-ndoaselea Ion. Ion s-a vrut un artificiu de PR, dar e o țeapă în toată regula, fie și numai pentru că inteligența artificială recită un text cu voce metalică, nu dă replici aranjate dinainte, intonate ca în reclame, cu vocea actorului George Cozorici.

Această dinastie a roboților, care a ajuns să sugrume politica, societatea și economia, și care se perpetuează prin exemplare tot mai degenerate, ignoră toate cele trei legi ale roboticii enunțate de Isaac Asimov în 1942. Mai ales prima dintre ele – care spune că un robot nu poate răni o ființă umană sau, prin inacțiune, să permită ca o ființă umană să fie rănită – e călcată în picioare.

Căci dacă alde Iliescu, Isărescu, Băsescu, Iohannis și restul droizilor politici n-au rănit ființe umane, te întrebi: ce altceva au făcut?