Corina Crețu e o blondă care a dereticat prin biroul lui Ion Iliescu cu mînă tandră, de femeie. Așa cum au obiceiul blondele care se ocupă de președinți, Corina a ajuns departe în politică, fără să poată spune cineva ce a fost mai întîi: oul încă viril sau găina care se împiedică? Dacă o asculți vorbind englezește cu „ză”, pare că i-a supt moșului, pe deasupra, și limba de lemn.
Dar ajunge cu vorbele de clacă. Corina Crețu e multiplu europarlamentar, vicepreședintă a Parlamentului European și reprezintă, potrivit ritualului democratic, România. Strădania ei de a se face aleasă, de a obține conjuncturi valide, de a urca în carieră e o reușită. Azi ocupă un post pe care România îl încredințase pînă mai ieri unui ungur autonomist și, chiar dacă e o propunere cam pripită pentru funcția de comisar european, Corina Crețu e, totuși, propunerea României. O propunere făcută de Guvern, bazată pe lege, pe rezultatul unor alegeri și pe dorința legitimă a Puterii de a se consolida.
Cu toate astea, candidatura ei, adică a României, a fost sabotată de la București. Traian Băsescu a dat tonul, iar alde Blaga și Iohannis au făcut actele. Șeful Comisiei, Jean-Claude Juncker, își pregătea momentul Ice Bucket Challenge, cînd a văzut că nu mai e nevoie. În cap i s-a revărsat o găleată de pîră românească, răcită cu cuburi de gheață adăugate la Cotroceni.
Omului nu are cine să-i explice că ăsta e un nărav al locului, un complex de automutilare național, exprimat prin bancurile cu Bulă. Dacă nu folosesc tesla în relațiile internaționale, politicienii români se simt inutili.
În 2006, Varujan Vosganian a fost dat jos dintr-o funcție de ministru al Europei printr-o turnătorie ridicolă, executată în patrie de un fost securist și exploatată apoi de adversarii din PD. În 2012, un grup de preotese despletite ale cultului Băsescu a jucat piesa loviturii de stat la Bruxelles, făcînd Occidentul să se cutremure de silă. Niciodată dovedită, dar mereu afirmată, barbaria românilor a crescut din turnătoriile Monicăi Macovei și din delațiunile unor proști, așa cum a crescut balada Mioriței din lenea baciului moldovean.
Suferim, mai presus de toate, de boala pîrii. Patru milioane de informatori au lăsat semne adînci în genetica națiunii. Politicienii, mai mult decît românul de rînd, poartă stigmatul acestui flagel nu doar în dosarul de la CNSAS, ci și în sînge. Dacă UE ar fi recrutat turnători, ca vechea Securitate, oferind în schimb bani și privilegii, întrebați-vă cîți politicieni ar fi semnat angajamente.
De altfel, în stenogramele WikiLeaks îi găsești pe toți, de-a valma, laolaltă cu lideri de opinie și magistrați, înghesuindu-se să lămurească Ambasada SUA cu privire la faptele celuilalt. E un spectacol trist al jegului public, îmbibat pe nesimțite în istorie. Freud ar pune națiunea asta să se întindă pe o sofa și și-ar modifica teoria actelor ratate.
Din fericire, America și Europa sînt democrații lucide, cu simțul umorului și al statisticii, care au cu noi curiozități antropologice și ne tratează traumele cu înțelegere și răbdare. Pentru ele, Corina Crețu e la fel de bună ca Elena Udrea, cu condiția să nu le mai irosim timpul cu telefoane fratricide și cu accentul nostru incorigibil.