Frauda, minciuna și ipocrizia sînt fiicele cu handicap ale democrației, copiii ei problemă, născuți pe ascuns din relația vinovată cu natura umană. În democrație se fură și se minte, se practică toate viciile elementare, fiindcă oamenii sînt animale îmblînzite doar pe jumătate. Numai că, printr-o administrare calmă a legii, în democrație se fură și se minte mai puțin. Legea, ea însăși purtătoare a virusului uman, aproximativă și perfectibilă, e baza. Iar democrația, acest comerț cu interese făcut pentru a limita vocația sălbatică a omului, funcționează numai prin legi.
Rule of law descinde mai acut din furia colonistului american decît din Magna Charta. America a înțeles neînfrînarea speciei Sapiens mai tîrziu decît Europa, dar mai intens. Așa a devenit legea leacul universal contra violenței și a iradiat din Lumea Nouă cu o forță recunoscută și acceptată de lumea veche în care s-a născut.
Constituția trebuie, așadar, respectată, dacă societățile vor să evite, în ultimă instanță, vărsarea de sînge. E singurul antidot pe care statele moderne îl au la dispoziție, fie că e administrat cu forța, fie cu consimțămîntul întregii societăți. Nu e nimic sacru în Constituție, nimic fundamental și nimic științific. Sînt doar prevederile unui contract social, care, dacă nu sînt respectate, toată lumea suferă.
Sigur că securiștii din România procedează cu Constituția așa cum procedează peștii cu fetele. O trimit la produs avantaje politice, o obligă să stea în poziții antidemocratice și să întrețină relații perverse cu evidența cîtă vreme asta le aduce profit. Problema nu e însă la securiști, ci la ceilalți, adică la presă și la marea masă de creduli. Acești oameni fac din falsificarea argumentelor o platformă pentru fanatism. Lor li se adaugă, atunci cînd politica dominioanelor est-europene o cere, și ambasadele marilor puteri, și voci interesate din Uniunea Europeană.
Curtea Constituțională zice azi că șefa DNA trebuie revocată. Practic, judecătorii citează Constituția, dar președintele țării, capii Opoziției, o parte din presă și o mulțime de oameni întărîtați se pregătesc să-i nege autoritatea. CCR e pe cale să dea o lovitură de stat, zice Orban, un politician eliberat provizoriu din ghearele DNA și trimis la luptă. CCR nu e bună, e instrument politic, e tot ce poate fi mai rău, zic oamenii președintelui. Se înțelege că CCR ar fi bună dacă ar da dreptate securiștilor de la SRI și DNA, celor de la Cotroceni și celor răspîndiți în presă și în societate. Altfel, vezi bine, nu e. Decizia CCR, prin urmare, nu ar trebui respectată, acceptată, dusă la îndeplinire.
La referendumul din 2012, în schimb, CCR a fost bună. Aceleași voci care acum cer, cu isterie, să nu fie luată în seamă cereau atunci ca decizia CCR să fie respectată. Decizia CCR de atunci a fost o prostie, un abuz care sfida situația din teren, care pocnea democrația la mir, dar a fost respectată. Securiștii au plescăit mulțumiți din buze, ambasadele și-au frecat mîinile, Barroso și-a păstrat anonimatul în subsidiarele Martifer care fac afaceri cu energie în România, iar cîteva milioane de români radicalizați s-au bucurat de foloasele unei păci pline de umilință și de ură.
Așa funcționează democrația și nu e nici un motiv să nu meargă și de acum încolo la fel. Ambasadele, UE și trimișii Departamentului de Stat al SUA, care în 2012 urlau, cu ochii injectați, să fie respectate deciziile CCR, au adoptat azi o muțenie rezervată, dar cu siguranță că nu și-au modificat idealul democratic în ultimii șase ani. Benjamin Franklin, Churchill și Jean-Jacques Rousseau n-ar îngădui una ca asta, cu toate că sînt morți și neputincioși.
Klaus Iohannis, însă, e cel mai fudul dintre amatorii în politică, iar sforțările trecerii lui la profesionism au, pe zi ce trece, costuri tot mai mari. Va muri pe banca de rezerve, asta e clar, dar pînă atunci există pericolul ca, hrănindu-și neputința cu ambiția prostului, să se apuce să răstoarne regula jocului și să nu respecte Constituția. Ar fi o eroare definitivă. Nu e vorba despre suspendare sau despre alte consecințe politice, ci despre o zdruncinătură fatală pentru societate și pentru fragilul ei reflex democratic. Dacă președintele țării, oricare ar fi el, nu respectă Constituția într-o situație clară și imperativă, anevoiosul drum al societății către obișnuința binelui dispare. Vom deveni o țară în care ultima substanță a legii a fost dizolvată și unde se poate demola orice.
Dacă te gîndești că toate astea se pot întîmpla doar pentru a menține la serviciu o fostă jucătoare de baschet din provincie, care a hărțuit mai mulți bărbați cu funcții publice, le-a spionat telefoanele și a pretins că vrea să le ia banii, pare cam scump.
3.930 de vizualizări
Excelentă analiză !
CCR-ul nu poate fi respectat doar când hotărârile sale convin ( mai ales celor care beneficiază de pe urma lor !) şi renegat atunci când ele convin doar altora !
Şi asta pentru că se spune că doar Dumnezeu deţine secretul dreptăţii absolute, oameni fiind, şi încă nu de cea mai bună calitate, chiar şi cei de la CCR ,uneori mai pot şi greşi !
Interesant este că atunci când voinţa a 8 milioane de oameni a fost încălcată prin hotărârea de a menţine în funcţie un preşedinte considerat, pe bună dreptate, atunci, dar mai ales acum, după ce ies la iveală toate lucrăturile lui diabolice, nu numai nedemn de această supremă funcţie în Stat, nu s-a făcut atâta tam-tam ca acum, când este vorba de o biată funcţie de şef al unei structuri artificial înfiinţate în România !
Şi acest fapt, adică toată îndârjirea asta cu care e apărată, nu democraţia, cum se urlă prin piaţă, ci o forţă politică , de altfel inexistentă în alte state UE, dar cu sarcini absolut contrare scopului înfiinţării ei, mult trâmbiţata luptă anticorupţie, denotă că putreziciunea sistemului securist încă mai împrăştie duhoarea-i pestlenţială peste un popor mai ascultat decât pe vremea comunismului, dar nu în sensul îndeplinirii dorinţelor sale de mai bine !
Chiar crezi ca ai „humor”!!!!
# Gheorghe Vasile, probabil mecanic de întreţinere la Centrala termică a Universităţii ” Babeş Bolyai ” se pare că are nu doar „niste surubele autofiletante”de vânzare, ci şi grave probleme „la mansardă”….
E drept că astea nu se pot rezolva cu şurubele, ci prin clinici de specialitate, de care Clujul nu duce lipsă ! 😉
Sau paznic
Bine ca Romania si-a rezolvat toate probleme si romanii au timp de luptat pentru niste lideri providentiali fara de care pamantul se scufunda, luna implodeaza si soarele apune pentru urmatorii 100 de ani.
Daca te hranesti cu stirile nationale ai impresia ca totul se rezuma la vreo 2-3 persoane ireprosabile si care trebuie sa ramana la putere pe vecie.
Or numai chestia asta ar trebui sa ne puna serios pe ganduri
Bine ca Romania si-a rezolvat toate probleme si romanii au timp de luptat pentru niste lideri providentiali fara de care pamantul se scufunda, luna implodeaza si soarele apune pentru urmatorii 100 de ani.
Daca te hranesti cu stirile nationale ai impresia ca totul se rezuma la vreo 2-3 persoane ireprosabile si care trebuie sa ramana la putere pe vecie.
Or chestia asta ar trebui sa ne puna serios pe ganduri pentru ca e o fractura logica din moment ce de ex patriarhul Basescu cel de neinlocuit a devenit azi tinta injuraturilor fostilor suporteri care acum il ridica in slavi pe celalalt timis al lui Dumnezeu pe pamant, Iohannis cel bine facut.
Tot asa, inainte de indispensabila Kovesi a fost vitalul Morar care acum e printre mult blamatii judecatori CCR.
Forba cuiva mai celebru: cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit.
Ideea e ca exista viata si dupa Kovesi.
Iar daca vrem sa traim democratic si sa eliminam isteria sociala, atunci schimbarea lui Kovesi este aproape imperios necesara.
Pentru ca este democratic ca seful DNA sa fie schimbat dupa un numar limitat de ani pentru a se evita abuzurile de putere si jocurile ascunse.
Sa vina un alt roman capabil in loc si sa die noua persoana indispensabila pentru un alt numar limitat de ani.
Sa stea societatea civila cu ochii pe el, sa-l dea jos daca nu e bun, sa-l incurajeze daca merita.
Cam asta este democratia domnilor si asa s-au calit natiunile dezcoltate de-a lungul timpului, asa s-au umplut de oameni de valoare, asa au aparut si oamenii capabili in prim plan. Nu poti sa fii o societate sanatoasa daca accepti ca poti sa fii condusa doar de 10 oameni anume intr-o tara de 20 de milioane de locuitori.
altfel nu mai are rost sa mai luam la rost dictatorii si regimurile totalitare pentru ca ar fi o mare ipocrizie.
Felicitari.Totalmente de acord.Corect pusa problema .Cred ca ar trebui trimisa tuturor politicienilor incepand cu D-l presedinte. z.s.
Asta e regula stabilita: hotararile CCR trebuie respectate! Fiat iustitia, et pereat mundus!
Amintind că:
– in 2012 CCR a constatat că nu s-a indeplinit condiția cvorumului și, in consecință, nu a validat referendumul.
– in 2018 CCR dă o decizie care incalcă flagrant Constituția
Soluția, pe viitor, e modificarea Constituției si adoptarea unui alt model de CCR – nepolitic.
Poate ne luminati putin si ne citati un exemplu de Curte Constitutionala (sau similar) „nepolitic” in functiune prin democratiile astea de le stim si noi.
Exceptional articol.