Socotind cîți cai li s-au confiscat în România țăranilor la colectivizare, am crezut că procesul comunismului se va întrupa și prin repararea acestei nedreptăți istorice, adică fiecare familie de gospodar să primească înapoi, după atîția ani, dacă nu o herghelie, măcar un cal.
Și uite-așa au ieșit la reparat meșterii cu șublere și chei potrivite de sub mantaua cripto-comunistă a lui Ion Iliescu și din buzunarul de la spate al lui Traian Băsescu. Gîdilîndu-i pe nefericiții urmași ai moșierilor de altădată cu niște sume meschine, golănimea noastră politică a devenit moștenitoarea de drept a dezmoșteniților amețiți de trecerea bruscă de la comunism la capitalism.
Dacă socotim că un cal de tracțiune costă azi la tîrg între 500 și 800 de lei, băgăm de seamă că, în cei 90 de milioane de euro mînăriţi nu demult de sfînta noastră Justiție în favoarea unui băiat de băieți ar intra aproximativ 700.000 de iepe cu mînji în burtă, adică exact numărul țăranilor care și-au pus codirișca în cui acum șaizeci de ani.
Iar noi ce facem în acest răstimp? Asistăm, ca idioții, la cea de-a două naționalizare din spațiul mioritic, prin care țăranul român și-a primit, în sfârșit, DIICOT-ul și pișcotul.