Dintr-o mie de haine, atîrnate-n cuiere
într-o noapte de vară,
aș adulmeca mirosul dumnezeiesc
al bluzei tale de domnișoară,
impregnată cu vechiul parfum bulgăresc.
Priponită în lanțul marilor case de modă,
condamnată la închisoare pe viață în pușcăria patchouli,
ești capabilă azi, printr-un recurs la metodă,
să-ți comanzi un taior din pielița fină a libelulii.
Cu îngăduința comunității iudaice,
m-aș tăia împrejur,
dar o să faci nazuri că nu te cuprinde,
că mai bine ți-ai croi din ea abajur.
Insistă, insistă, că se întinde!
Și fiindcă-n grecește metafora
e un soi de tramvai,
fii tu mijlocul de transport al imaginației mele,
cotește-o pe Calea Victoriei pisicește și, vai,
nu pentru glorie și nici pentru mălai,
intră pe poarta Academiei cu poemul acesta tatuat pe piele.
