Știm cum ar fi fost dacă Dan Barna ar fi ajuns președinte al României. Pe lângă alte aspecte, pe fiecare 10 iulie din fiecare an de mandat, coruri de lingăi dezinteresați s-ar fi grăbit să facă din domnul Barna acel geniu al Carpaților căruia, se pare, unii îi duc dorul de 31 de ani încoace. E bine că ziua de naștere a domnului Barna pică în mijlocul verii. Pionierii care ar fi scoși pe Arena Națională pentru spectacole tematice, omagiale, sub bagheta maestrului Bulai, n-ar dârdâi în frig. S-ar deshidrata, la repetiții, ar face insolație, dar măcar n-ar suferi din cauza gerului. Am fi putut muta și ziua națională în același timp cu ziua de naștere a domnului președinte Barna. Așa măcar avioanele F16 ar fi putut decola pentru a participa la parada militară. Numai avantaje, ce să mai vorbim.
Din păcate pentru industria spectacolelor omagiale, aflată, încă, la începutul renașterii sale, Dan Barna n-a ajuns președinte în 2019, iar până în 2024 mai este atât de mult încât se sparie gândul.
Dar cum ar fi fost dacă Dacian Cioloș ar fi fost președinte?
O vreme, la început, ar fi fost, probabil, o perioadă plină de speranță. Iar Dacian Cioloș ar fi confirmat toată această speranță investită în el. Ar fi comunicat cu societatea civilă, ar fi ascultat criticile, ar fi reacționat la orice semnal negativ.
După care, încet-încet, după modelul lui 2016, Dacian Cioloș ar fi fost înconjurat și acaparat de binevoitori. De oameni care l-ar fi convins că-i vor binele, așa cum vor și binele țării. I-ar fi propus oameni pentru diverse funcții, i-ar fi umplut capul cu proiecte și programe, i-ar fi vorbit despre reforme și despre viața mai bună pe care el, Dacian Cioloș, le-o poate oferi românilor.
Există la Dacian Cioloș o enormă disponibilitate de a crede în oameni și în vorbele lor învăluitoare. Ceea ce se traduce, destul de repede, într-o uriașă disponibilitate de a fi tras pe sfoară. Ca politician, Dacian Cioloș greșește fatal acordând tuturor prezumția de bunăvoință. În politică, în general, și în politica românească, în particular, această prezumție nu ar trebui să existe. Un om ajuns la nivelul de responsabilitate pe care-l presupune funcția de prim-ministru, pe care Dacian Cioloș a experimentat-o, nu se mai poate lăsa păcălit de toți cei care pretind că-i vor binele și doar binele. Așa apar la niveluri decizionale oameni precum mulți dintre miniștrii primei jumătăți a guvernării tehnocrate. Așa ajungi să propui la Justiție un personaj precum Cristina Guseth. Așa ajungi să promovezi fie nepricepuți, fie egomaniaci nepricepuți, precum domnul Ghinea. Așa ajungi ca în foarte scurt timp să lași în urmă o dâră de bune intenții transformate în eșecuri răsunătoare.
Dar așa a fost Dacian Cioloș prim-ministru. Poate că Dacian Cioloș președinte ar fi fost sau ar fi altfel.
Oare?
Închipuiți-vă un Dacian Cioloș triumfător în alegerile prezidențiale din 2019, mândru că devine, imediat, membru al grupului Renew Europe din Consiliul European. Un grup restrâns, gravitând în jurul a cel puțin trei poli: infatuatul Macron, inflexibilul arogant Rutte, acuzatul de corupție Babis, Dacian Cioloș ar fi fost cel de-al optulea membru Renew Europe din Consiliul European. O adevărată non-forță continentală, legată la căruța mult mai majestuoasă a PPE.
Dacian Cioloș știe să relaționeze la Bruxelles, nu apare precum Iohannis, ca un electron marginal bănănăind nebăgat în seamă pe lângă diverse grupuri de influență. Numai că nici Dacian Cioloș nu reușește să se impună, ci, mai degrabă, i se impune. Așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când, luat de valul egalității de gen, domnul Cioloș a anunțat, fericit, că Ungariei i-a respins Comisia Europeană PNRR-ul pentru că dă legi care nu respectă drepturile comunității LGBTQ.
România trăiește graniță-n graniță cu Ungaria și este, inevitabil, mult mai apropiată geografic și din punct de vedere al experiențelor recente de Polonia, Cehia, Slovenia, adică țările care nu s-au grăbit să condamne Ungaria, ci să o susțină. Dacian Cioloș, mai fermecat de vocile sirenelor extrem-continentale, a greșit major făcând un anunț ce s-a dovedit un imens fake.
Închipuiți-vâ că anunțul nu ar fi fost făcut de un europarlamentar, ci de către însuși președintele României. Care, ulterior, ar fi fost pus la punct de către Comisia Europeană, care ar fi demontat fake-ul.
Deci cum ar fi fost de-ar fi fost Dacian Cioloș președinte? Probabil am fi trăit un scandal diplomatic inutil, dar amplu. Probabil că am fi suferit alături de președintele nostru o umilință cum nici Iohannis sau Băsescu n-au reușit până acum să ne provoace.
Deocamdată, PLUSR ne oferă drept candidați la prezidențiale un infatuat și un naiv. Pe banca de rezerve stă un băiat cu o rangă. Pare insuficient pentru a scoate cu adevărat România din epoca politrucilor crescuți de comunism.
Cum ar fi fost sau cum ar fi Dacian Cioloș ca președinte? E o curiozitate la care trebuie să renunțăm, căci nu vom afla niciodată.
Cum mama domnului dracu să se vadă ăsta Președinte? În primul rând nu are design. Ne facea de tot râsul!