Despre Friedrich al II-lea al Prusiei, care și-a adăugat supranumele de „cel Mare“ într-o perioadă în care totul îi mergea prost, supușii începuseră să spună că „regele nostru este ca o groapă: pe măsură ce pierde mai mult pământ devine mai mare“. Până la urmă, la sfârșitul domniei sale, Prusia devenise o putere europeană luată în seamă. Nu doar cuceririlor teritoriale își datorează Friedrich al II-lea supranumele, ci mai ales reformelor și viziunii asupra statului. Sub el, Prusia devine primul regat european în care sunt garantate libertatea religiei și libertatea presei, minoritățile sunt tratate ca egale, iar motto-ul regelui este „Eu sunt primul supus al statului meu“. Atunci când s-a autodeclarat „cel Mare“, Friedrich era destul de micuț, dar devenea, fără să știe, un deschizător de drumuri în ceea ce a ajuns astăzi propaganda de stat în vreme de război.
Din februarie 2022 încoace, de aproape un an, Vladimir Putin este pe moarte. Ne-o spun serviciile secrete engleze de cel puțin două ori pe lună, aducând nenumărate argumente. Atât de bolnav era la un moment dat, încât nu este exclus ca el să fi și murit, de fapt, de prin primăvara anului trecut. Îl mai țin generalii în geam ca să încaseze tributul de la oligarhi și-l mai machiază ca pe Lenin cel din mausoleu, ca să dea bine la televizor, unde dă din mâini și din gură datorită unui sistem ingenios inventat de Nikita Mihalkov, care-l și mânuiește, cu dreapta băgată pân’ la cot în interiorul marionetei.
Tot serviciile secrete și analiștii arondați, care au ajuns un soi de oameni de știință britanici, mereu citați, dar neidentificabili, ne spun de prin iunie-iulie 2022 că Rusia nu mai are: tancuri, soldați, nave de luptă, avioane, rachete. Și totuși, zi de zi, asupra Ucrainei continuă să se prăvălească rachete, lansate fie din baze terestre, fie din avioane sau de pe navele inexistente.
Rusia nu mai are militari, pentru că i-a ucis glorioasa armată ucraineană. Fiecare soldat ucrainean decedat a luat cu el minimum 10-15 soldați ruși. Dacă ne luăm după datele furnizate de către Ucraina, numărul este chiar mai mare, căci victime printre militarii ucraineni sunt puține, în timp ce printre ruși curg pierderile fără număr.
Nu avem informații reale despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina. Nu putem să ne bazăm nici pe propaganda ucraineană, nici pe cea rusească. Din păcate, surse independente nu există. Jurnaliștii europeni și americani care transmit din Ucraina nu au acces în zona de conflict. transmit din hoteluri informații furnizate de către autoritățile ucrainene. Presă liberă nu există nici la Kiev, nici la Moscova. Așa că alte informații decât cele furnizate de propagandă nu există în spațiul public. Nu putem nici măcar să facem noi înșine comparații între cele două propagande de stat, pentru că la propaganda rusească nu avem acces, site-urile și televiziunile lor fiind interzise în lumea liberă.
Ucraina a indisponibilizat 2.000 de tancuri rusești. A distrus 1.200 și a capturat 800. Cel puțin așa spune varianta oficială. Avioanele rusești au fost doborâte, toate, de către fantoma din Kiev. Rachete și nave nemaiexistând, soldații fiind vai de mama lor, prost hrăniți, prost înarmați și neinstruiți, nu avem cum să nu ne punem o întrebare: cum de mai continuă războiul ăsta?
De ce nu este deja armata Ucrainei la Moscova, cu Zelenski dând ovăz calului din pristolul Catedralei Sfântului Vasile Blajinul, din Piața Roșie?
De ce mai este nevoie ca statele lumii să trimită noi arme Ucrainei, când armata Rusiei nu mai există, iar Putin este deja mort? Pentru resturile demoralizate ale pușcăriașilor din Wagner sunt suficiente niște bâte de baseball, ba chiar și niște nuiele ceva mai viguroase.
Dacă Rusia e atât de varză, atât de la pământ, cu cine se mai luptă lumea liberă prin intermediul bravei armate ucrainene?
Ăsta este pericolul propagandei împinse dincolo de orice limită a rațiunii. Poate că politicienii lumii au acces la informațiile reale. Dar cetățenii, cărora li se bagă pe gât victorie după victorie a lui Volodimir cel Mare, nu vor mai înțelege de ce trebuie să plătească ei noi ajutoare pentru Ucraina. În definitiv, aceasta deja a câștigat războiul de luni bune, în timp ce Europa nu mai are bani nici pentru ea însăși, fiind nevoită să treacă pe program de austeritate pentru a susține o țară care nu mai are dușman.
Glumim, exagerăm, dar nu mai lăsați propagandiștii să tragă pe narativ, că până la urmă iese prost pentru toată lumea.