– intermezzo –
Așa cum eroii din antichitate aveau frumosul obicei de a muri în floarea vîrstei și fără de urmași, lăsîndu-i să puiască pe cei din serviciile auxiliare aflați în spatele frontului – rîndașii, bucătarii, scribălăii mai iuți de picior în caz de primejdie și nărăviți la o posteritate confortabilă –, nici românii, aidoma grecilor de azi, care au cam pierdut pe drum alonja de semizei a strămoșilor pictați pe vasele minoice, nu prea păreau a avea în comun cu vitejii daci de pe Columnă decît poate numa’ căciulile, căci nu degeaba fost-a reșapat acel șlagăr mobilizator „cu căciulili pă frunte”…
Deși trăiam în plină epocă a lui Pericle, cum frumos a botezat iepoca de aur măicuța Zoe Dumitrescu Bușulenga, oare cum se explică ridicarea în slăvi de dimineața pînă seara a unui cizmar șiret și semianalfabet care, după ce ne furaja științific și rațional, ne mai punea și cea mai mare cantitate de oțel pe cap de locuitor?
Să fi fost doar frica de gealații generalului Aurel Rogojan sau și talentul nostru de a ne acomoda cu răul, exersat cinci sute de ani sub dominație otomană, cînd nu ne-am sfiit, cu ocazia asediului Vienei, să inventăm catering-ul, hrănindu-i pe bașbuzuci contra cost cu miere de albine, cu seu de oaie și cu făină de mălai?
Refuzînd să-și pună semnătura pe un text de protest împotriva activiștilor culturali, pe care Alexandru Paleologu și subsemnatul îl plimbaserăm pe la casele altor colegi de-ai noștri care au avut curajul să-l semneze, marele filosof Constantin Noica a rostit o frază ce mi-a marcat într-un fel tinerețea: „Dragul meu, Istoria a făcut pipi pe mine, fac și eu pipi pe Istorie!”.
Acea tragică reciprocitate urologică nu s-a oprit acolo căci, auzind într-o noapte, la Păltiniș, că un șoricel îi roade capacul borcanului cu iaurt, bătrînul Noica a dat să aprindă lumina, dar lumină – ioc! Bîjbîind, s-a împiedicat și, din acea cădere, cauzată de obiceiul Marelui Conducător de a face pipi după ora nouă seara pe transformatorul de la Porțile de Fier, i s-a tras, pînă la urmă, moartea.
Rautate mica? Nu. Oligofrena mica. Poate mica. Nu stim.
Si cu oligofrenul asta mai maricel (si agramat pe de-asupra!) neagoe mateescu, ce faceti?!? Nu vreti sa-i faceti si lui un bine ducandu-l la un adapost de iarna pentru a primi ceaiul cu bromura? Hai, ca nu costa mult, ca vad ca e d’ala, „self employed” -laba batatorita, in traducere…
Domnu Dinescu,
lasati veneticii sa plece inapoi in timp si sa-si otraveasca fantanile, gandurile si stati aici cu noi la o cafeluta cu caimac …mare e biserica noastra si pre multi i-au adunat in gradina. Unora, chiar si implintati asa in democratia asta neoasa, corpolenta si usor virala pe net, li se face asa un dor de ordine si uber alles ca te minunezi cum de scapam la trecatori sau cum se face ca norvegieni au facut copiii care este. Oare acesti norvegieni sunt ei sanatosi de nu isi impun ei maturitatea si autoritatea in fata muierilor lor si a paduchiosilor aia mici? Aferim, Coane Mircea.