Mai mult adolescent decît golan,
tînjeam la domnișoara Thomas Mann
ce-n timpul orei, ca un pui de lele,
citea Doctor Faustus sau nuvele
și-l legăna în poală pe sub bancă
în fînul auriu de fofoloancă.
Pierdută-n Weimar, nu avea habar
că-i recitam ciorapii cu glas rar
și-i răsfoiam cu degetul candorii
genunchii – ca lecturi obligatorii,
iar dacă m-ajuta și toleranța,
cîntam la chiloțeii ei din Franța
ceva de Bach sau un fragment din Grieg.
Îmbracă-mă, mi-a zis, că mor de frig!