România n-are nevoie să iasă din Europa, pentru că ea a ieșit deja în clipa în care a intrat.
Văduvită brusc de patru milioane de persoane cu chef de muncă și de cîștig, putem afirma că la ora asta sîntem o țară nevertebrată, de servicii auxiliare, unde înfloresc paznicii și bodyguarzii, de vreme ce afișul de pe poarta unei ferme din Oltenia, care oferă posturi de mecanici și tractoriști, fîlfîie de doi ani în bătaia vîntului.
De fiecare dată cînd aud că un român isteț a ajuns președinte de multinațională în Occident, mai depun un buchet de flori și mai aprind o lumînare pe mormîntul învățămîntului românesc, care se autodevorează prin export. Exact în ziua cînd dascălii s-au hotărît să-i mai cînte o dată lui Iohannis, la poarta zăvorîtă a Cotrocenilor, aria robilor din opera Nabucco, am avut șansa de a călători într-un compartiment de tren cu o distinsă profesoară de chimie, care mi-a mărturisit că s-a lăsat de meserie și s-a angajat îngrijitoare la un cămin de bătrîni paralitici din Viena, cu un salariu de opt ori mai mare decît cel din învățămîntul românesc. Știindu-mă amator de vorbe buruienoase, mi-a oferit fără jenă și definiția meseriei de român: „Am ajuns ștergătorii de cur ai Europei, domnule Dinescu”.
Ce puteam să-i răspund? M-am bîlbîit o țîră, m-am fîstîcit și pînă la urmă i-am recitat, ca pe o scuză, un poem premonitoriu din volumul O beție cu Marx:
În biserică
hoțul rușinat își ascunde mîinile în buzunarul episcopului
să nu i le vadă bunul Dumnezeu.
Țăranul îi strigă fiului cu tălpoaiele mari
să-și pitească bocancii uitați lîngă șură
că vin musafirii
și, vorba aia, avem și noi mîndria noastră națională,
că vin turiștii japonezi
cu piciorușele lor de vrăbiuță
țup-țup, țup-țup
să ciugulească grîul, floarea-soarelui, ochii lui Van Gogh.
Și dintr-odată
se lasă ora tandreții deasupra spitalului municipal
și alcoolicul internat pentru dezalcoolizare
alintă spirtul medicinal uitat de felceriță pe noptieră
numindu-l „lichior de viorele”,
„adio, mamă”, „te-am zărit printre morminte”,
apoi deschide fereastra și strigă:
„Bine-ai venit, Societate de consum,
fă-ne și tu felul,
ia-ne de proaspeți,
strunjește-ne din pietricelele de la rinichi zaruri norocoase.
De astăzi, curului n-o să-i mai spunem tovarășe, ci dumneavoastră,
de mîine o să mă scoateți afară din cîrciumă
mai greu ca pe Shakespeare din Enciclopedia Britanică”.