Doi oameni legați sînt înjunghiați mortal cu o lamă de 27 de centimetri, aleasă special, sub ochii unui aparat polițienesc paralizat de incompetență. Nimic mai jalnic decît cei patru membri ai trupelor de intervenție alergînd zadarnic pe lîngă bloc, prea departe de crima dublă pe care asasinul o executa în timp real și pe care o anunțase în mod repetat vreme de cinci ore. La fiecare pas se văd stîngăcia și inutilitatea, se vede frica de acțiune și se vede părăsirea victimelor la bunul plac al criminalului, așa încît combinezoanele negre par că se grăbesc doar atît cît să ajungă la înmormîntare.
Cuțitarul Moroșanu din Onești s-a încadrat din primele secunde la infracțiunile combinate de răpire, luare de ostatici și terorism. Poliția avea de unde să aleagă. Avea la dispoziție tot Codul Penal și toate filmele americane.
Situațiile cu ostatici cer ca informația să ajungă în cel mai scurt timp atît la șeful operativ suprem, cît și la factorul politic. De ce? Pentru că deciziile iau în calcul moartea, adică uciderea premeditată a atentatorului.
Cînd un bărbat ieșit din minți ține o baionetă la beregata unor cetățeni legați nu mai există nici un dubiu în legătură cu necesitatea eliminării lui. Cel puțin așa îmi imaginez eu că ar trebui să stea lucrurile. Căci dacă lucrurile nu ar sta așa, ar trebui desființate imediat Poliția, Jandarmeria, trupele speciale, brigăzile de intervenție și lăsată la liber vînzarea armelor către populație.
În toate țările democratice există, spre siguranța cetățenilor, pedeapsa cu moartea. Chiar dacă lipsește din Codul Penal, chiar dacă a fost abolită, ea se regăsește în procedurile de intervenție operativă. La terorism, de pildă, pedeapsa cu moartea e aplicată teroristului înainte să apuce să comită fapta. Dacă se ivește ocazia, lunetiștii îl doboară, fără sentință judecătorească, fără martori, procuror sau avocat. La fel, răpitorii care amenință viața ostaticilor sînt împușcați prin fereastră, prin zid, prin fum, printre crengi de copac. Nicăieri nu se stă pe gînduri. Nimeni nu-și face procese de conștiință în legătură cu soarta potențialului criminal cîtă vreme el amenință direct și imediat viața unor cetățeni.
Ideea care ține democrațiile în viață, care face funcționale Constituțiile și menține iluzia drepturilor și libertăților e tocmai posibilitatea de a elimina criminalul înainte de a comite crima. Pentru asta există trupe speciale, echipe care se antrenează să împuște oameni în cap și în inimă, în picior și în braț, de la distanță și de aproape, să-i anihileze cu orice mijloace, oricît de disproporționate, pe agresorii gata să ucidă. Acesta e motivul pentru care serviciile secrete și serviciile speciale funcționează după cele mai crude reguli, deghizate în legi cu aparență civilizată. La adăpostul frazelor evazive, ele pot ucide, mutila, tortura și șantaja, așa încît democrația, siguranța, drepturile și libertățile să se simtă apărate. Ăsta e tîrgul murdar și necesar pe care societatea îl face cu instrumentele ei.
Criminalul Moroșanu a ucis în liniște, netulburat de acel glonț pe care l-a cerut, în văzul tuturor, vreme de cinci ore. Poliția Română n-a fost în stare să cheme un trăgător, un om capabil să-l doboare de la trei metri, din balconul alăturat. Șefii MAI, în frunte cu ministrul Bode, au ales să lase doi oameni pe mîna unui călău în loc să ceară, de exemplu, brigada de intervenție a SRI, fiindcă terorismul e de competența acestui serviciu secret.
A-l lăsa pe Moroșanu să-i spintece pe cei doi muncitori înseamnă a pierde războiul de imagine cu ucigașii. Data viitoare, un alt Moroșanu poate lua prizonieri într-un autobuz sau într-o școală. Dacă nebunii înțeleg că în România îți poți face de cap cu ostaticii, poate că își propun o țintă mai mare.
Glonțul care a lipsit la Onești lipsește, de fapt, de peste tot. Toate instituțiile statului român sînt depășite în situațiile critice, dar noi redescoperim asta abia cînd aceste situații apar. Cînd nu ninge, cînd nu sînt inundații, cînd nu e pandemie, cînd nu iau foc spitale, cînd nu explodează mașini cu azotat de amoniu, cînd nu sînt răpite și ucise tinere, cînd nu sînt luați ostatici, atunci primarii, prefecții, miniștrii, jandarmii, agenții, generalii, înalții funcționari și președinții au aparența că s-ar pricepe la ceva. Cum izbucnește, însă, o criză, oricît de mică, statul se prăbușește prin reprezentanții săi și laolaltă cu ei.
Incompetența acestor momîi e înfricoșătoare. Doar fuga de la locul faptei o egalează. Cum se îngroașă un pic gluma, oamenii care conduc și administrează România dau bir cu fugiții. Se furișează pe lîngă fapte, se ascund de evenimente, așteptînd ca totul să treacă, iar lucrurile să revină la normal de la sine, odată cu uitarea.
Sîntem o țară care a renunțat la glonț. Fie că e de plumb, fie că e făcut din instituții și din oameni, glonțul patriei lipsește din arsenalul elementar al națiunii noastre. Fără el, nu ne rămîne decît să ne strîngem unii pe alții de gît.
just !
Nu s-a gasit macar un veterinar sa-l adoarma ca pe animale periculoase? Ca aia adorm de la distanta ursi, mistreti, etc
Mamaligari cu fițe!
e plictiseala, ma mir (de vreo 25 ani) cum de nu s-a jefuit nici o banca.. nu confund cu jefuitu’ aprobat.. .
Istorie contrafactuala. Era omorât, sau doar rănit de Politie. Nu îl putem numi criminal, căci nu ar mai fi avut loc crima. Și, în clipa de fata, pe toate televiziunile ar fi fost acuzata Politia de uciderea unui om nevinovat, o victima a abuzurilor sistemului, un tătic blând și bun. Un sărman pensionar, călcat în picioare bestial. Ucis cu sânge rece pentru ca a protestat! Un erou! Un protestatar pașnic. As putea spune și cine din redacția voastră ar fi scris cetepistic, infierator și partizan. Uită-te la eroii de la 10 august. Toți cei care au încălcat legea, neascultand somatiile jandarmeriei, sunt acum victime. Uită-te când vreo isterica nu vrea sa se legitimeze, la cererea Politiei. Când încearcă aia sa o incatusesze, se tăvălește pe jos, filmează vreun țigan cu telefonul și comentează pe film: „frateeee, uite frateeeee ce face Politia Romana! Aoleeeeeu cumetreeee! „. Apoi filmulețul este dat pe toate televiziunile, cu titlurile și comentariile de rigoare, îl suna pe ala de la Sindicatul Polițiștilor, sau pe Ciocan 007. Sau purtătorul de cuvânt care, în loc sa le ia apărarea ferm colegilor care s-au tăvălit pe jos cu nebuna isterica spune… Ce spune? Ca este intolerant un comportament abuziv. Pai asta se știe. Dar nimeni nu are curajul sa spuna ca NU a fost un abuz. Și sa spună clar ca s-a procedat corect. La fel ca nimicul discursiv Burleanu, care în cazul arbitrului roman cu negrul ala sensibil, a zis ca „rasismul e intolerabil”. Ori, în cazul respectiv, arbitrul avea nevoie de cel mai rapid și mai puternic criteriu de discriminare, pentru a-l evidenția, in mulțimea de pe banca, pe cel indisciplinat. După diareea verbala a lui Burleanu, gândesc ca este un bun cunoscător al limbii române și știa prea-bine ca „negru” nu este un cuvânt rasist. În concluzie, de vina pentru cei doi morți nu este Politia. De vina este redactorul vostru care combina burlenismul cu cetepismul. Și mulți alții ca el, de pe la toate televiziunile, care întotdeauna transforma toate leprele în eroi. Ca asa este revoluția politically corectness. Dacă tot am pornit cu istoria contrafactuala, as mai puncta o treaba. Dacă era împușcat ala de la Onesti, redactorul vostru progresist ar fi înfierat Politia cu mult mai mult talent scriitoricesc decât ceilalți ziariști, politicieni, tocsoisti, etc. E bun, scrie bine.
bun, acum treci pe la caseria SRI si ia-ti simbria; esti un postac model, ai atins toate subiectele zilei
Mersi mult de tot!!! Ma duc cu mare placere. Unde este? Cum trebuie sa procedez?
Intolerabil un comportament abuziv
mai intotdeauna sa existe pareri diferite. Nimic nu e perfect, toate padurile au uscaturile lor. Nenorocirea e ca in tara asta dublul standard se aplica la orice pas. De aici consecintele care se vad la tot pasul. Daca avem un brand de tara asta ar fi traficul de influenta. Pacat ca nu poate fi transformat intr-un antent/emblema. Sau nu am eu suficienta imaginatie.