Dumnezeu susține stagiul militar

Dacă Dumnezeu nu s-ar mulțumi doar să existe, și n-ar lăsa Grădina Maicii Lui să se veștejească de tot, și-ar coborî din nori binecuvîntata palmă și i-ar plesni peste bot pe miniștri și pe prim-miniștri, pe președinți și pe analiști, pe vedetele și pe generalii din studiouri ori de cîte ori i-ar auzi vorbind despre articolul 5 din Tratatul NATO. Poate pe unii ar trebui să-i și fulgere un pic, cît să li se șteargă din memoria electrostatică sarcina primită de la partid.

Căci sînt deja ani buni și periculoși de cînd toată conducerea de partid și de stat, toată puterea mediatică a Serviciilor și toată clasa politică rămasă în Opoziție au mutat apărarea națională și securitatea generală a țării în cîrca NATO. Toată povara luptei, a pregătirii și înzestrării trupelor, a planului național de ripostă, de organizare a economiei și populației e aruncată, cu foarte mici întreruperi, pe umerii articolului 5, care zice, chipurile, că, în caz de ceva, se ocupă alții. De aceea România a ajuns cea mai vulnerabilă țară de pe flancul estic, de aceea guvernele ei și-au permis, aproape douăzeci de ani la rînd, să deturneze banii armatei, să o lase la nivelul pedestrimii medievale și să-i anihileze moralul.

Problema cu articolul 5 este că poți merge azi la Superbet să pariezi liniștit că solidaritatea statelor nu va funcționa în caz de război cu o cotă de unu la zece. Semne că vei cîștiga sînt peste tot, de la comportamentul Ungariei, care susține Rusia în opoziție cu NATO, la cel al Turciei, care încă se opune la admiterea Suediei. Argumente mai tari se găsesc chiar în tratat, acolo unde sînt definite agresiunea, dovada agresiunii, intervenția statelor și condițiile ca această intervenție să se facă, intervalul de timp, procedurile și unanimitatea. Dacă adaugi transportul, infrastructura, dotările precare admise de toți și rezerva de muniție aproape dusă pe copcă, realizezi că articolul 5 e, în lumea reală, o bucată de hîrtie și atît. E minunat că există, dar e un fel de poliță Euroins, prin care despăgubirea se face prea tîrziu, prea puțin și, mai ales, niciodată.

Dovada în oglindă e Tratatul UE. La fel de minunat, la fel de generos, de protector, de providențial ca Tratatul NATO. Numai că nu funcționează. Stăm în afara Spațiului Schengen de 11 ani, deși, din punct de vedere tehnic, din perspectiva hîrtiei, ar trebui să fim înăuntru. Avem tratatul, avem articolul, avem garanția stipulată în tratat, dar rezultatul e zero. Da, ni se plînge de milă, ni se promite, ni se ia apărarea cu voce indignată. E un consens aproape total în favoarea noastră, dar rămînem la ușă. Cînd e să se transforme în realitate, înțelegerea cade. Iar norocul nostru e că, spre deosebire de tratatul cu NATO, tratatul cu UE nu se referă la o situație de război.

Cu toate asigurările NATO, războiul e la o aruncătură de obuz, iar România nu are altă cale, absolut nici una, în afara unei revizuiri radicale a planului de stat degeaba, din care politrucii militari, între care se distinge infanteristul special Ciucă, și-au făurit o potemkiniadă otrăvită. O reconstrucție din temelii, de la o foaie albă, a forțelor combatante, a doctrinei militare, a moralului, a înzestrării și a resursei umane, în deplin acord cu partenerii din NATO, reprezintă necesitatea și urgența de căpătîi ale armatei române. Fără a deranja cîtuși de puțin angajamentele actuale, fără a suspenda în vreun fel antrenamentele comune, sarcinile trasate de NATO, datoriile militare și solidaritatea cerută de tratat, România e obligată să-și confecționeze o apărare a sa, pe care acum n-o are și pe care atît ea, cît și celelalte state ar trebui să se bazeze în caz de război.

Un stat fără armată, așa cum aproape că este azi România în raport cu teritoriul, populația, resursele, economia și expunerea sa, nu se poate exprima politic pe măsura ambițiilor și meritelor sale. Armatele au fost întotdeauna baza succesului economic în Occident, unde vedem că dezvoltarea și profitul respectă curba puterii militare. Relevanța armatei aduce la masa globală nu doar mari puteri economice. Turcia, Israel, Polonia au cote strategice mai mari decît li s-ar cuveni fiindcă armatele lor fac impresie. Armatele reprezintă un argument de negociere, de investiții și profit, de independență, de siguranță și de bunăstare. Iar guvernele care au lipsit România de armata pe care o merită au pus în pericol toate aceste forme de libertate. Pare greu crezut, dar investind așa cum trebuie într-o mașinărie de ucis crești fericirea poporului.

Dumnezeu tot spune asta de trei mii de ani, dar se vede că Biblia n-a ajuns încă pe TikTok.