Pe la începutul verii lui 2005, pe când ocupa, nu pentru multă vreme, funcția de ministru al Culturii, Mona Muscă deschidea o expoziție de pictură franceză, în fața unor înalte fețe culturale venite direct de la Paris. Sau poate doar în fața ambasadorului. Oricum, doamna ministru a ținut să impresioneze și și-a început discursul spunând lumii, eminescian, că „ai noștri tineri la Paris învață“. Nici doamna ministru și poate nici consilierul care-i scrisese discursul nu trecuseră de primul vers al poeziei, căci altfel ar fi aflat că ceea ce învățau tinerii cu chipuri istețe de oi crețe nu depășea competențele necesare modului în care se face nodul cravatei. E drept, nici nu e vreo poezie prea cunoscută mai departe de primul vers, nu se dă la Bac, nu e și nici nu era prinsă prin programele școlare. Iar după ce-am intrat în UE cu atât mai mult au scăzut șansele ca cineva să se lovească din întâmplare de această mostră de lipsă de respect la adresa tinerilor români cu studii în străinătate.
Recent, Teodor Baconschi își exprima speranța că tinerii români școliți în prestigioasele universități ale Vestului își vor găsi locurile binemeritate în politica și administrația din România, căci ar fi păcat să nu se întoarcă acasă cu tot bagajul de cunoștințe acumulate peste hotare. Este foarte probabil ca domnul Baconschi să fie mai sensibil acum la oportunitățile de angajare ale copiilor cu studii în străinătate pentru că în această perioadă își definitivează și copiii domniei-sale studiile externe, deci ar cam fi vremea să li se găsească un loc de muncă în patrie, în concordanță cu investiția în educația lor. Dar, dincolo de dorințele particulare ale domnului Baconschi, ar fi cazul să remarcăm, totuși, că trăim deja într-o perioadă în care politica, guvernul și administrația sunt pline de oameni competenți, cu studii în străinătate.
Este prima dată când prim-ministrul României este un cetățean care a făcut facultatea în străinătate. Da, și Petre Roman a studiat în Franța, dar după ce a absolvit facultatea aici. Și Victor Ponta și-a strecurat în CV un masterat italian, dar nici măcar el n-a fost foarte convins de realitatea acestuia. Așa că trebuie să-i recunoaștem lui Florin Cîțu ceea ce-i aparține: este cel dintâi prim-ministru care și-a făcut studiile universitare în afara țării. Și nu este singurul membru al guvernului instaurat în decembrie 2020 care să-și fi făcut studiile „afară“.
Ministrul Transporturilor (fostul, deja), domnul Drulă, a făcut facultatea în Canada. Ex-ministrul Economiei, domnul Năsui, și-a făcut studiile universitare în Franța. Doamna de la Muncă a absolvit facultatea în Rusia, iar Vlad Voiculescu, primul ministru al Sănătății din Guvernul Cîțu, a făcut facultatea în Austria. O cincime din Guvern, iată, școlită direct peste hotare. Iar dacă îi socotim și pe cei cu mastere și specializări prin cele patru colțuri ale lumii, vom constata că mai bine de jumătate dintre membrii Guvernului au învățat câte ceva prin instituțiile de învățământ din afara granițelor. Până și ministrul Apărării, Ciucă al nostru, a studiat aprofundat în SUA, așa că…
Există și în Parlament absolvenți de Stanford și Harvard, oameni cu studii aprofundate prin străinătățuri, mai mulți, acum, ca niciodată în istoria de după 1989.
Și nu este tot. Am ridicat atât de mult standardele, încât și pentru a conduce o primărie ar fi indicat să fi studiat în Vest. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, are doctoratul luat la Sorbona. Primarul Timișoarei a studiat la Universitatea din Konstanz, Germania, și a făcut un masterat la Universitatea din York, Marea Britanie. Până și primarul sectorului 1 din București a făcut facultatea de inginerie la Paris și a făcut un masterat la legendara MIT din SUA.
Domnul Baconschi poate sta, așadar, liniștit. Copiii României care și-au făcut studiile în străinătate își găsesc din ce în ce mai clar locul în politică, guvern, administrație locală. Sunt bani investiți cu cap. De către părinți, de către sponsori, de către cine o fi putut să investească, atunci când s-a pus problema. Întrebarea este dacă studiile astea în străinătate ne sunt folositoare și nouă, ca țară, sau le sunt bune doar celor ce le-au făcut, căci îi ajută în carieră?
Dincolo de faptul că înșiși guvernanții se poartă de parcă ar ține morțiș ca în România să nu mai existe facultăți demne de numele ăsta, nu strică să vedem care-i plusul adus în comportamentul omului politic de studiile făcute peste graniță.
Să te culci sănătos și să te trezești mort puteai s-o faci și cu școala făcută la Bioterra, nu era nevoie să mergi până la Moscova. Ca să acoperi cu gunoi cel mai bogat sector al Bucureștiului nu era nevoie de masterat la MIT. Să aduci Bucureștiul în halul în care este azi după doar un an de mandat nu presupunea doctorate la Sorbona. Iar pentru a reuși să fii un premier mai prost decât Orban, Dăncilă și Ciorbea la un loc, realmente nu era nevoie să bați drumul până în Iowa ca să obții o diplomă universitară.
Nu trebuie să ne aruncăm și să afirmăm că ăștia care-și fac studiile în străinătate nu sunt buni de nimic. Cu siguranță că au învățat la gât cravatei cum se face nodul și or fi învățat și alte lucruri utile. Unii or fi învățat și ce înseamnă ăla un bong și la ce se folosește, pe când încă nu se umpluse Centrul Vechi din București cu astfel de instrumente științifice. Dar să facă miracolele pe care ni le promit propovăduitorii educației în străinătate, asta cu siguranță n-au învățat. În plus, deschideți puțin ochii și priviți la ceea ce se întâmplă în străinătate: SUA sunt conduse de absolvenți ai celor mai bune școli americane, dar asta nu înseamnă că ar fi fost găsite soluțiile la problemele oamenilor; Franța are la conducere oameni care au trecut prin cele mai bune școli ale Franței, Sorbona inclusiv, dar asta nu-i ajută cu nimic. În Italia conduc politicieni școliți în Italia, în Spania cei școliți în Spania și tot așa. Din punctul nostru de vedere, toți sunt școliți în străinătate, dar asta nu-i transformă în politicieni mai buni.
La porțile Orientului, loviți frecvent în cap de ușile care se bălăngăne în ambele părți, nouă încă ne mai iei ochii cu o mărgică, o oglinjoară lucitoare, o diplomă scrisă în limbi străine. Dar nu diplomele sunt de vină. În cazul unuia ca Cîțu, probabil că și diploma, lăsată singură pe perete, ar lua decizii economice mai bune.
Excelent articol!
Super,ca de obicei. Am mai spus, Catavencii s-ar putea numi si Buscu&PAH macar ca subtitlu.