Copil turcit în burta Sfintei Sofia,
aș vrea ca Brâncoveanu să-mi taie beregata,
să fiu ca o postumă de Bacovia
comisă în secret chiar de Agatha,
că și maestru-și venerase copia:
„O, zimbru cocoșat! Mînca-l-ar tata!”
P.S. Prin anii ’70, distinsa doamnă Agatha Bacovia, însoțită de ciudata-i progenitură numită Gabriel, căruia tatăl său obișnuia să-i zică Zimbru, bîntuia prin redacțiile revistelor literare spre a le oferi, contra unui preț destul de pipărat, inedite ale răposatului ei soț.
Deoarece gheizerul postumelor nu se mai oprea, directorul României literare, George Ivașcu, a intrat la bănuieli, cu atît mai mult cu cît știa că marele poet fusese destul de zgîrcit la peniță. Un grafolog a descoperit dintr-o ochire că manuscrisele erau plastografiate, stopînd astfel elanul văduvei abuzive, ce indusese ideea că, de cînd stă retras în cavou, George Bacovia nu se mai poate opri din scris.