Ghearele și colții democrației

Monarhia pare să-și trăiască agonia, dar România a intrat în epoca regatelor combatante. De cînd a plecat Băsescu, feudalii din instituții au declanșat războiul pentru mijloace și teritoriu. Armele și starea de război le-au primit de la fostul președinte, restul a căzut în sarcina obișnuinței.

SRI vrea puteri extinse asupra populației și presează, pentru asta, Parlamentul. Presează și Guvernul, făcîndu-l pe Cioloș să bată cîmpii cu teroriști care folosesc cartele PrePay, deși e vorba despre teroristul Hayssam, care le-a folosit acum opt ani, cînd privatiza industria cu oamenii din servicii.

DNA presează și el clasa politică prin teroarea judiciară pe care o menține, o teroare legitimă, vanitoasă și impredictibilă. DNA încearcă să smulgă de la SRI cîte ceva din instrumentarul audio, iar pentru asta presează Guvernul.

Curtea Constituțională atacă SRI cu legile Big Brother și cu neconstituționalitatea interceptărilor în cauze penale, iar SRI ripostează prin carambol, făcînd Curtea să-și vadă un judecător arestat și alți doi amenințați.

Înalta Curte joacă în cîmpul tactic al SRI și-i întoarce serviciile într-o cheie umană, care produce cînd pedepse medievale, cînd achitări miraculoase. Lumea politică plînge cu sughițuri de milionar și tremură în fața sentințelor nu din pricina faptei, ci a selecției de fapte.

Instituțiile de forță, organele fiscale, curțile și căpeteniile lor duc lupta de expansiune fără pauză. Se bat între ele și se bat cu toată lumea. Își extind legile, își măresc efectivele, acumulează resurse și-i pedepsesc pe cei care vor să le oprească avîntul. Tendința generală e de creștere, de revărsare, de ocupare a unui teritoriu cît mai larg, iar atitudinea e invariabil ostilă și acaparatoare.

Lipsesc din această luptă partidele, Parlamentul și Guvernul, exact entitățile calificate de Constituție pentru lupta de putere. Motivul pentru care ele stau pe bară e frica, frica ce iradiază dinspre instituții și curți către omul politic individual, un produs depășit din punct de vedere penal, care a furat pe vremea lui Băsescu și se trezește judecat în perioada Kövesi.

Această nevroză războinică se trage, cum spuneam, de la Băsescu, fondatorul și întîiul șef al sistemului. Președintele jucător a pregătit instituțiile pentru joc așa cum pregătesc țiganii din Obor pitbullii pentru luptă. Le-a hrănit, le-a pilit colții, le-a asmuțit după cum a avut el chef, dar le-a și interzis să muște dacă nu aud comanda.

Instituțiile l-au servit la ordin și tot așa l-au și ascultat. Băsescu a avut mereu la îndemînă un căpăstru aurit, care se ghicea în spatele acelui hăhăit de personaj negativ, sigur pe el. Dar Băsescu s-a ridicat și scaunul a rămas gol. Iohannis nu s-a așezat cu fiarele la masă, a preferat să meargă în week-end la Sibiu, iar instituțiile au luat asta drept bilet de voie.

Acum, rămase fără stăpîn, dar cu aceleași reflexe, ele mușcă la întîmplare și numesc întîmplarea, cu anume obrăznicie, stat de drept.

Nimeni nu poate spune cine are azi puterea în acest stat al Uniunii Europene și membru NATO, dar oricine știe cine n-o are. N-o au Parlamentul, Guvernul și Președinția, adică exact acele corpuri care, prin Constituție, trebuiau s-o aibă.

Cît despre instituțiile de forță și curți, nu dorința lor de a-și extinde puterea trebuie să ne îngrijoreze, ci faptul că o fac folosind aceiași colți uriași, rămași de la Băsescu.