Mă țin de moarte ca de poala maicii,
cerșindu-i biberonul cu rachiu,
să nu mă frîng sub labele ursoaicii
cînd mi-o-ndrepta oscioarele-n sicriu.
Dar mă lovește fulgerul rușinii
că n-am căzut ca Labiș sub tramvai,
ci m-am rostogolit precum ciulinii
pe urma domnișoarei Talagai,
elevă cu ochi oblici de tătarcă,
născută mai devreme cu un an,
mi-era și frică s-o privesc, de parcă
m-ar fi pîndit din stepă Ginghis Han.
O urmăream vrăjit de la distanță,
cînd se oprea, opream și eu pe loc.
De-aș fi avut puțină cutezanță…
–Hai, nu scînci, bătrîne dobitoc!