Imediat ce cade întunericul, zgomote ciudate se aud în sediul din Kiseleff 10. Pași misterioși fac parchetul să scîrțîie, degete nevăzute bat în geam, mîini necunoscute apasă clanțele. Portarii au tot sunat la 112, dar echipajele de Poliție n-au descoperit nimic. Și dacă n-ar fi fost acea femeie de serviciu ațipită în camera cu mături și cîrpe, nu s-ar fi aflat nici pînă azi că sediul e bîntuit de stafia lui Ion Iliescu. Sufletul lui marxist se plimbă nestingherit prin clădire și murmură, cu o voce lugubră, nume din conducerea PSD. Femeia a văzut norișorul de fum plutind peste birourile goale ca duhul sfînt al FSN-ului peste ruina de azi a partidului. Trecea furios dintr-o încăpere în alta, înșirînd, precum Arya Stark din Game of Thrones, lista vinovaților. Iar numele pomenit cel mai des era al lui Sorin Grindeanu.
PSD se duce azi pe copcă, tras în jos de ultimul său președinte. Și nu pentru că Grindeanu, în sine, ar avea cine știe ce greutate, ci pentru că de el atîrnă o mulțime de obiecte cu adevărat grele. Luat de unul singur, dezbrăcat de sinecuri, de rețele și de protectori, Grindeanu nu cîntărește mai nimic. E mai ușor ca aerul, iar densitatea mică de idei din zona capului îi dă forța ascensională a unui balon cu aer cald. Dar, așa cum aerostatele au săculeți cu lest agățați de nacelă, de Grindeanu stau agățate greutăți formidabile, care-l trag pe el – și, odată cu el, partidul – spre pămînt.
Imaginați-vă cît cîntărește o balastieră din Banat, operată de apropiații lui. Gîndiți-vă, apoi, că e vorba despre o adevărată rețea de balastiere, de un impresionant sistem de facturare umflată, de contracte de infrastructură, de vile, de ceasuri exorbitante, de cutii de pantofi ce gravitează newtonian în jurul lui, pe orbite penale. Cît o cîntări în sistemul de referință judiciar contractul de renovare a Gării de Nord? Dar blocurile Nordis, fabricate din escrocherie protejată politic? Dar călătoriile în avioane private spre destinații interzise săracilor, în tovărășia romantică a Laurei Vicol, fosta colaboratoare a lui Sile Cămătaru, pusă de PSD șefa Comisiei Juridice în Camera Deputaților? Cît de mult atîrnă acest luxos univers de plumb, agățat de picioarele unui partid dedicat, prin program, justiției sociale? Cît o fi masa totală a acestor activități, măsurată în ani de pușcărie?
Grindeanu crede că e ocrotit de SRI. E neghiobia tipică a celor care cad de pe cai mari direct într-un dosar de corupție. Serviciile sădesc în proști speranța unei protecții absolute, dar ea se oprește la intrarea DNA din Știrbei Vodă, cînd recrutul își pierde utilitatea, iar lunga listă de slugărnicii arătată generalilor nu mai ajută la nimic.
Utilitatea lui Sorin Grindeanu s-a topit odată cu seria de gafe politice: critica populistă a guvernului din care PSD făcea parte, moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern (simetrică, oarecum, cu trauma propriei destituiri prin moțiune în 2017), asocierea cu AUR, lipsa unei soluții politice post-moțiune și degradarea situației economice ca urmare a acestui plan nesocotit, complicitatea cu Nicușor, cu puciștii din aripa Thuma-Hellvig, cu aberantele guverne Veștea și Tomac. Și, în final, prăbușirea PSD în sondaje.
Toate astea s-au întîmplat fiindcă Sorin Grindeanu reprezintă un produs cu defecte de fabricație. A vrut să fie șef, uitînd că e făcut să fie subaltern. Ambalajul lui de lider ascunde, de fapt, un suflet de adjunct, un om vanitos, cu vechi aspirații reprimate și cu o listă de răfuieli. Lipsit de personalitate, de cultură politică și de viziune, a amenajat la vîrful partidului o structură de putere bazată pe beneficii, privilegii, aroganță și atît. Nici un strop de gîndire politică, nici un milimetru de realism și – asta e vizibil – nici o carte citită. Un haos bazat pe suficiență și impostură, care fixează PSD pe o traiectorie de picaj.
Prin seria de lașități, prin fuga recidivistă de a-și asuma poziția de premier sau Opoziția cinstită, Sorin Grindeanu a rupt PSD de electoratul loial și a invitat AUR să vîneze în teritoriile istorice ale social-democrației. Iar aici nu e doar o eroare sinucigașă, ci un început de tragedie politică și socială. PSD e un partid comunist la origini, o creație a vechii nomenclaturi PCR și a fostei Securități, dar care, între timp, în trei decenii și jumătate, a devenit, prin imperativ democratic și prin urmași, o forță politică frecventabilă și necesară. Diminuarea drastică, prăbușirea în irelevanță sau chiar dispariția acestui partid ar lăsa descoperită și nereprezentată o pătură socială săracă, tot mai numeroasă și imprevizibilă, vulnerabilă la mesajele extremiste. Dacă PSD e condus la groapă de regimul Grindeanu, AUR se va înfrupta din cadavrul lui electoral și va transforma o formă de sărăcie pașnică într-una violentă.
PSD nu pare să aibă nici curajul și nici cu cine să-l înlocuiască acum pe Sorin Grindeanu. Dar ceasul politic al acestei schimbări sună ca o goarnă a ultimei șanse, ca o sirenă muncitorească adresată social-democrației. Pesediștii din linia a doua, cei care trăiesc în afara rețelei oligarhice de la vîrf, ar trebui s-o audă. Dacă e să fie salvat PSD, treaba trebuie făcută cît încă mai poate fi salvat. Iar fără schimbarea regimului Grindeanu, așa ceva pare imposibil.