Bogații noștri își chinuie copiii. Au mania călcatului pe urme, vor să-i vadă ciopliți din aceeași stîncă mînjită cu păcat.
Andrei Hrebenciuc și-ar fi putut întrebuința mai bine tinerețea, dar modelul părintesc l-a băgat la pușcărie. Tînărul universitar se confruntă acum cu o facultate unde conferențiari sînt alde Nuțu și Sile Cămătaru. Tatăl său, albit de înțelepciunea marilor lovituri, i-a deschis larg porțile unui viitor bîntuit de temnițe, procurori și tribunale, pe care îl vor tot împărtăși de acum încolo.
Camelia Voiculescu e și ea pîndită de primejdiile moștenirii. În loc să stea liniștită la umbra prăzii asigurate de părintele său, s-a lăsat împinsă în genunile lăcomiei. A luat în primire, cu semnătură și ștampilă, mecanismele puse la punct de prima generație de hoți a familiei și s-a afundat încet-încet în modul de operare al tătînelui, care a ținut morțiș s-o tragă după el.
Inculpatul miliardar Alexander Adamescu, fiul miliardarului Adamescu-tatăl (arestat la domiciliu), e dat în urmărire internațională. După studii universitare pe care a plătit o avere, bătrînul l-a adus în România ca să-i predea imperiul. I l-a predat cu tot cu fals și uz de fals, cu deturnare de fonduri și spălare de bani. Astfel că, așa cum și-au dorit amîndoi, fiul va călca pe urmele tatălui.
Ioana Băsescu, o fată dezghețată pe vremea cînd era doar fiica unui primar, e condamnată la trei decenii de rate înrobitoare doar fiindcă tati a vrut un teren agricol de o mie de ori mai scump decît salariul președintelui. Și exemplele de copii persecutați dinastic ar putea continua la nesfîrșit.
Să-ți bagi copilul în diverse căcaturi e un nărav al puterii și al bogăției. Tycoon-ii Dîmboviței vor să aibă urmași, dar nu se mulțumesc cu ceea ce le dă natura, vor și ceea ce le poate lua procuratura. Își îndeamnă fiii și fiicele să poarte ciorapii pe față și să lase amprente pe toate planurile de viață.
Ideea de a transmite învățătura către urmași a bîntuit nu numai familiile Bernoulli, Strauss sau Curie, ci și clanurile țigănești. Mafia, în esența ei, exprimă necesitatea profund lumească a acestui procedeu.
Copiii, în general, sînt victime. Ei cresc într-un mediu dominat de personalitatea infracțională a tatălui, între piscine și servitori, iar singura lor nedumerire e cît bagă la oră noul Maybach. Au toate bolile traiului în puf, de la ușoara înapoiere mintală la aroganță. Față de părinții lor, formați în condiții de foame și luptă, copiii de bani gata sînt mult mai puțin pregătiți să înfrunte lumea din care tații lor au smuls foloasele necuvenite. N-au instincte de prădător, n-au anticorpi de supraviețuitor, n-au vederea aia ageră pentru banul public, n-au auzul ăla dezvoltat care detectează procurorii și nici nasul care miroase stenogramele dintr-un simplu SMS. Sînt, de la naștere pînă la prima urmărire penală, niște victime sigure.
Și Hrebenciuc, și Voiculescu, și Adamescu, și Băsescu, și Cozma, și Oprescu, și toți ceilalți părinți denaturați care-și împing copiii să le ducă mai departe fapta într-o formă continuată știu acest lucru. Știu, și totuși îi condamnă la pîrnaie cu mulți ani înaintea procurorilor.
Poate n-ar strica să-i salveze cineva pe acești nefericiți. Poate n-ar fi rău ca, atunci cînd un șmecher din ăsta face primul milion, să i se ia, prin lege, copiii. Sînt atîtea cupluri cinstite care ar fi scos un om de toată isprava din Andrei Hrebenciuc!