În faţa gării din Craiova, societatea noastră de consum a plantat cinci farmacii aliniate într-o suavă concurenţă unele după celelalte ca taxiurile, de parcă bietul călător ce s-ar da jos din tren n-ar avea alt scop în viaţă decît să intre într-o drogherie, să înghită un hap şi s-o cotească fericit spre o lume mai bună.
Drept îi că toroipanul “grijii faţă de om” te loveşte în moalele capului şi pe marile bulevarde ale Bucureştilor, căci nu mai departe de locul unde se răsfăţau secera şi ciocanul şi lozinca marxist-leninistă “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, adică pe acoperişul fostului CC al PCR, o reclamă cu litere de foc te îmbie să-ţi laşi degrabă pantalonii în vine şi să te supui unui tratament ideologic mult mai pro-fund, sunînd la 696969 pentru “sîngerări! hemoroizi! şi dureri anale!”, să ştie toată Europa că specificul poporului român se manifestă prin oarece suferinţe pitulate-n nădragi.
Ca un făcut, în afara cozilor de plătit taxe şi impozite, au apărut şi cozile de murit în preajma caselor de asigurări ale sănătăţii.
Dacă vă plictisiţi şi doriţi să vedeţi o curte a miracolelor revărsată în stradă, deplasaţi-vă la sediul Casei de Asigurare a Sănătăţii a Municipiului Bucureşti de pe Gheorghe Ţiţeica unde, întinşi pe cartoane şi aşezaţi de la patru dimineaţa pe scăunele, sute de pacienţi cu boli incurabile agonizează în aşteptarea unei ştampile pe o reţetă de medicamente gratuite.
În acea anticameră a morţii atît de bine organizată, numerele de ordine sînt verificate din oră-n oră, canceroşii bănuindu-i pe tuberculoşi că vor să le-o ia înainte, tuberculoşii suspectîndu-i pe leucemici că sar peste rînd.
Cînd creștinii nu mai fac trafic de compasiune sau milă, bolnavii încep să se urască metodic doar între ei. Nu-i de mirare că reprezentantul oamenilor excesiv de sănătoși, adică noul ministru al Sănătăţii, a propus ca, de aici înainte, în funcţia de secretar de stat să fie un muribund care să-i reprezinte pe cei bolnavi.
Nu ştiu dacă domnul Klaus Iohannis cunoaşte acel banc nemţesc în care Hans, aflat pe patul de suferinţă, îi cere soţiei un pahar cu apă. La care doamna reacţionează exact ca-n epoca lucrului bine făcut: Hans, acum nu se bea apă, acum se moare!