I-am văzut pe corifeii societății civile încercînd să-l scoată pe Lazăr din căcat, unii cu mîinile goale, alții cu mînușițele pînă la cot, să nu se stropească prea tare.
Ideea lor creștină ar fi că Lazăr nu-i vinovat, atîta vreme cît Securitatea îi dicta ce note să le pună la purtare deținuților dornici să vadă lumina soarelui.
Din orwellianul an 1984 pînă în1989, cînd Nea Nicu n-a mai apucat să-i așeze pe creștet cununița calificativului „foarte bine”, dom’ doctor a consultat peste 40 de pacienți care dădeau semne de însănătoșire: violatori, criminali în serie, tîlhari, delapidatori și hoți de buzunare. Cînd printre ei s-au strecurat și doi bolnavi anticomuniști cronici, care, ai dracu’, mai scriau și poezii, l-a lovit mila și le-a prelungit cu generozitate tratamentul.
Dacă o răutate înnăscută i-ar fi dictat cum să cîntărească faptele semenilor săi spre a le prelungi șederea în infern, poate că Lazăr ar putea fi iertat pe cealaltă lume. În cazul său, însă, e vorba de o vinovăție dublă, căci trădîndu-și și profesia, și conștiința de dragul carierei, poate fi așezat mai presus de tagma torționarilor cu o singură dimensiune.
Născut din concubinajul Securității cu Partidul Comunist, Lazăr e chiar copilul din flori al Ciumei Roșii. Și pentru că n-a avut nici o strîngere de inimă cînd le-a dat tinerilor din stradă să ronțăie Bombonica din pricina căreia s-a iscat delirul Ciumei Roșii, taica Lazăr ar putea fi condamnat și pentru instigare la particid.
