În partidele mari, candidatura la alegerile prezidențiale are o miză palpabilă, respectiv câștigarea funcției de președinte. Când ești într-unul dintre primele două partide ale țării ai mereu șanse, candidând, să ajungi președinte, mai ales dacă alegerile au loc la finalul celui de-al doilea mandat al președintelui anterior. Sau măcar te lupți, dacă ai în față un președinte care vizează realegerea. De exemplu, Emil Constantinescu a și câștigat, în 1996, în fața unui Ion Iliescu ce-și dorea un nou mandat.
Când ești într-un partid mic, trebuie să fii un personaj cu adevărat excepțional pentru a putea spera să detronezi un președinte aflat în funcție și care mai vrea încă cinci ani la Cotroceni. În acest caz, candidatura nu-ți garantează nimic, nu este un privilegiu, ci o îndatorire ingrată. Pur și simplu, te bagi în cursă pentru atrage partidul mai sus. Asta, desigur, dacă ai de gând să lupți. Excludem din discuție excentricii, egolatrii și nebunii care candidează la alegerile prezidențiale doar din motive de ei știute.
Dar Dan Barna nu este nici excentric, nici nebun, nici din cale-afară de egolatru. În cazul acesta, a fost alegerea sa drept candidat al alianței USR-PLUS una potrivită? A vrut Dan Barna, cu adevărat, să se bată pentru a trage partidul, alianța, după el?
Întrebarea este cu atât mai pertinentă acum, după ce am văzut lipsa de reacție a domnului Barna la dezvăluirea faptului că PNL l-a sabotat masiv la alegerile din 2019, pentru ca USR-PLUS să nu devină un competitor prea serios la locale și parlamentare.
Pe 10 noiembrie 2019, în ziua primului tur al prezidențialelor, la ora 15 și 18 minute, președintele PNL Tulcea le comunica pe WhatsApp colegilor săi din județ: „Stimați colegi, am avut audioconferință. Situația nu este bună. Trebuie să ne mobilizăm să aducem lumea la vot. Suntem sub media pe țară, iar USR în felul ăsta va fi pe 2. Asta înseamnă că în turul 2 va urca la 35%, ceea ce va face USR un competitor mare împotriva noastră la alegerile din 2020. Trebuie urgent să ne mobilizăm să aducem oamenii la vot pentru a nu da posibilitatea USR de a fi pe 2 la finalul votării. Sunați consilierii, prietenii, vecinii etc., care la rândul lor să aducă lumea la vot!“.
Informația a apărut în ultimele săptămâni în Libertatea și în Cațavencii și este prima dată când se produce dovada faptului că în noiembrie 2019 a existat un imens blat politic, menit a scoate din joc USR-PLUS și candidatul acestei alianțe. Dacian Cioloș a reacționat cu o declarație contondentă, deși diplomatică. Ciudat este că Dan Barna n-a reacționat absolut deloc. N-a spus nimic, s-a făcut că informația, dovada sabotării sale, nici măcar nu există.
Chiar dacă USR-PLUS s-a aliat cu PNL pentru alegerile locale din București, lipsa de reacție a domnului Barna rămâne inexplicabilă. Tăcerea sa îndârjită, faptul că nici măcar nu le bate obrazul aliaților de conjunctură spun multe despre dorința reală a candidatului USR-PLUS de a obține un scor bun în alegerile prezidențiale.
Candidatura lui Dan Barna a fost cea a unui om care a plecat înfrânt în competiție. Nici măcar nu și-a pus vreo clipă problema că i-ar putea da emoții reale lui Klaus Iohannis. În campanie, toate tunurile au fost îndreptate împotriva Vioricăi Dăncilă, victimă sigură și aflată la îndemână. Asta, în condițiile în care adversarul real, din punct de vedere politic, era Iohannis. El trebuia depășit, nu Dăncilă. Dar asta n-a contat pentru Dan Barna. El își atinsese, de fapt, scopul: candida el, nu candida Cioloș, și păstra controlul partidului. Atât l-a interesat pe candidatul-speranță al oamenilor sătui de vechile partide: să nu urce Cioloș prea mult și să-i tragă USR-ul de sub picioare.
Strategia asta meschină, proiectul ăsta de mic arendaș înfumurat a reușit pe deplin. Dan Barna, chiar dacă n-a ajuns nici măcar în turul al II-lea, a rămas președintele USR și copreședinte al alianței USR-PLUS.
A dat roade și strategia PNL: cu un lider necombatant, USR nu mai este o amenințare reală la alegerile locale. Din alianța care surprindea la europarlamentare, USR-PLUS coboară neabătut în preferințele oamenilor de un an jumate.
Și atunci, ce-l mână pe Dan Barna în luptă? Ce-și dorește el de la viață? Vrea ceva mai mult decât un post călduț în Parlament și cheltuieli decontate de partid din banii primiți de la buget? Ca proiectde viață, ca plan personal de pensionare anticipată, merge. Dan Barna vrea deja să se odihnească înainte de a se fi apucat de muncă.
Doar că cineva ar trebui să-i pună o oglindă în față și să-i demonstreze că nu e Obama, ca să ia Nobelul pentru pace chiar dacă n-a făcut nimic pentru asta.
Inainte de alegerile prezidentiale de anul trecut a aparut asa,din senin, ce chestie, un dosar la DNA care il viza pe cel ce trambita pe toate drumurile „fara penali in functii publice”. Mai stie cineva ceva de dosarul respectiv ? Probabil ca, reteta consacrata, e la pastrare undeva intr-un fiset ca la o adica …..Si iata cum inexpicabilul devine explicabil. Unii mai zic ca Barna ungur, Orban ungur, cam multi, asa ca mai rasfirati baieti,mai rasfirati !
Atat se despica firul in 4 vorbindu-se prea mult despre acest domn Barna , care poarta o palarie prea mare pt capacitatile lui morale si intelectuale( de lider nu mai vorbim caci sunt nule, el se iubeste si respecta pe el si nevasta-sa!) !
Cand Nicusor Dan a infiintat USR era o varianta credibila a unei noi formatiuni politice…acum cu acest domn Barna la carma este …un alt partid pe buletinul de vot!