În ultima vreme s-a scumpit timpul. Lumea se grăbește mai mult ca altădată. Statele slabe rămîn în urmă, statele puternice o iau tot mai mult înainte, presate de nerăbdare ca de un spasm ADHD. Viața se aglomerează în ore și minute, deceniile se înghesuie în ani, în luni, în zile. Viteza fulgerului a devenit o lege obiectivă a istoriei.
Noi, ca întotdeauna, stăm cu piciorul pe frînă. Dominăm coada clasamentelor, ne lăsăm depășiți de evenimente, cu ultimii faliți ai UE vîjîindu-ne pe la urechi. Ne risipim timpul, aruncăm cu termene așa cum aruncă Gigi Becali cu bani.
Pe 13 mai, la Antena 3, candidatul Nicușor Dan a scris pe o foaie de hîrtie: „Dacă voi fi președinte, TVA nu va crește în mandatul meu“. Apoi, Victor Ponta și Elena Lasconi l-au făcut președinte, și iată-ne pe toți, la o lună de la alegeri, așteptînd după hîrtia lui Nicușor. Căci ceea ce putea fi înfăptuit într-o zi, două, adică desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier, s-a lungit pînă azi. Și e bine să luăm aminte la ce zice Nicușor despre adevărata lungime: „O negociere de tipul ăsta ar trebui să dureze trei-patru luni“.
Cu România în prag de scufundare, trasă la fund de criza financiară, fiscală și economică, ciuruită de datorii și de isteria suveranistă, apăsată de irelevanța internațională și vulnerabilă la amenințările rusești, președintele Nicușor a amînat formarea Guvernului ca să nu-și contrazică hîrtiuța. Bolojan dorea o creștere de TVA, fiindcă altminteri nu se poate redresa nimic, Nicușor dorea să nu-l dezamăgească pe Gâdea. Așa au ajuns să se ciocnească doi lideri livrați în ambalaj biblic: mesianicul Ilie Bolojan de la Bihor cu „Mesia din debara“, cum l-a poreclit useristul Ghinea pe Nicușor.
E greu de crezut că Nicușor se pricepe mai bine la economie sau la TVA decît Ilie Bolojan. Nici chiar sfătuit de omul lui Nicu Gheară, care-i stă mereu alături la negocieri, Nicușor nu poate egala experiența bugetară a lui Bolojan, clădită în 30 de ani de administrație publică, în funcții de primar, prefect, președinte de consiliu județean, secretar general al Guvernului, parlamentar. În treacăt fie spus, Bolojan a fost președintele României mai multă vreme decît Nicușor. Prin urmare, în interminabila negociere a TVA nu au prevalat cunoașterea sau realismul, ci ambiția lui Nicușor de a pune mai presus de urgențele țării o promisiune de amator, iscălită la Antena 3 și aruncată în campanie.
Dacă e să luăm în serios Constituția, nu e treaba președintelui ce se întîmplă cu TVA. Președintele nu negociază programe de guvernare și nu ține pe loc formarea cabinetului sau a majorității pînă cînd i se pare lui că tabloul de lider autoritar, pictat în culorile SRI, i s-a zvîntat destul. Președintele se consultă cu partidele și desemnează premierul, iar de aici încolo povara economiei, a deficitului și taxelor e transferată în spinarea celui prevăzut de Constituție. Mai ales că, în ceea ce privește abominabila creștere a TVA, toată lumea știa de la bun început că e imposibil de evitat.
Dar să privim cu îngăduință această primă ciocnire a celor două făpturi mesianizate. În fond, e în firea lucrurilor, căci și mîntuitorul de la Bihor, și cel de la olimpiadă își clădesc puterea de la zero. Nicușor nu are o forță politică în spate, iar Bolojan are un PNL mai degrabă ostil.
Urgențele României sînt economia, educația și apărarea. Ele reprezintă azi cea mai mare sursă de deficit politic, intelectual, moral și internațional. Dacă și le împart cum trebuie, pe competențe constituționale, președintele și premierul pot pune capăt crizei de valoare și, mai ales, crizei de timp. Iar în următorii 30-50 de ani, dacă va fi pace, am putea intra și noi în rîndul lumii.