Iohannis n-a făcut nimic în primul său mandat. Dar în al doilea a făcut, totuși, ceva: și-a căutat o ascunzătoare pentru momentul în care nu va mai fi președinte.
Multă vreme a sperat că va fi secretar general al NATO, în locul lui Stoltenberg, dar de cîteva luni această speranță a decedat. Chiar dacă gemenii lingăi Muraru și-au pus limbile la lucru, Iohannis nu se află și nu s-a aflat niciodată pe lista candidaților luați în seamă la Washington, așa cum mica revistă de satiră politică pe care o citiți a tot spus.
NATO va alege dintre est-europenii cu darul vorbirii și, destul de probabil, va promova o femeie. New York Times dă cîteva nume care se plimbă pe buzele lui Biden și ale liderilor europeni: vicepremiera Canadei, prim-.ministra Estoniei, președinta Slovaciei, fosta președintă a Croației, țară unde tocmai a ancorat portavionul George H.W. Bush din clasa Nimitz. Profilul e, deci, doamnă drăguță, cu personalitate, 45-54 de ani, 170-175 cm, vorbăreață, inteligentă, sufletistă, curajoasă, experimentată în politica internațională. E destul de diferit de parametrii unui dulap de sex masculin, 63 de ani, 192 cm, mut, orb, surd, rece, indiferent și mediocru.
Cu toate astea, cum americanii au lăsat să se înțeleagă că pun preț mare pe liderii care urcă bugetul de apărare la 2% din PIB, Iohannis a cumpărat din răsputeri șepci și a promis pe la summit-uri chiar 2,5%. A încercat să-și cumpere serviciu din banii poporului, cum ar spune USR, dar n-a reușit.
De ce dorea Iohannis atît de aprig să ajungă la NATO? Păi, ca să-și asigure o imunitate superioară, europeană și americană, căci imunitatea românească, aia promisă de procurori și ofițeri, e de multe ori o țeapă, după cum s-a dovedit în cazul altor președinți și prim-miniștri care au mințit și au furat.
Iohannis ar fi vrut să-și mențină puterea asupra PNL, asupra guvernării PSD-PNL de după 2024 și, firește, asupra dosarelor care ar putea fi răsfoite în răspăr după plecarea lui. Din poziția de secretar general al NATO ar fi putut să gireze politic orice încropeală i-ar fi picat lui bine, de la Ciucă președinte la Ciolacu premier. Ar fi fost destul să învîrtă puțin cuvintele „securitate“, „stabilitate“, „vulnerabilitate“ și gata, cu războiul nu te joci. SRI i-ar fi rămas subordonat prin angajamentele superioare nord-atlantice, iar procurorii și-ar fi văzut de treaba lor. Doar n-ar fi îndrăznit să se atingă de cineva care a fost pus de Unchiul Sam.
Numai că n-a fost să fie. NATO s-a dus ca puiul cu ața. I-ar mai rămîne, așadar, Consiliul European. Dar și acolo e aglomerație, fiindcă stau la coadă mulți foști șefi de guverne, între care Iohannis strălucește ca o beznă preistorică. Cu toate astea, sînt instituții românești care-și lasă baltă sarcinile de serviciu și se spetesc pentru candidatura lui, așa cum n-au făcut-o vreodată în folosul țării lor.
În caz că nu-i va ieși nici cu Consiliul European, Iohannis va trebui să se ascundă în țară. Asta înseamnă că PNL va trebui să-i suporte, de astă dată din apropiere, apăsătoarea prezență. Iohannis va dori să stea în fruntea partidului pe care l-a adus la putere doar ca să-și facă pantofii cu el. Va dori să fie, poate, premier – singura funcție care nu i-ar scădea demnitatea de fost președinte. Dar, ca să fie premier, are nevoie de un președinte care să-l numească. Și de aici încolo se poate discuta despre masa verde și despre cooperativa PNL-PSD, care ar face inutile alegerile din 2024.
Chiar dacă lucrurile ar ieși așa cum și-ar dori Iohannis, chiar dacă cele două candidaturi din exterior – Geoană și Kövesi – n-ar pluti în aer, ascunzătoarea din interiorul PNL nu i-ar garanta mare lucru. Căci pe urmele sale umblă un dosar greu, se rostogolește un grup de infracțiuni clare, cunoscute și consemnate în documente publice, cu hotărîri judecătorești ilegale și blaturi pe față. Nu e vorba despre casele lui Iohannis, ele țin de domeniul microscopic. E vorba despre masiva și ilegala retrocedare a imobilelor statului român către FDGR, despre care știe întreaga lume judiciară, despre care presa a scris în amănunt și despre care procurorii români au tăcut ca mortu-n păpușoi. Ei tac și în continuare, deși dovezile infracțiunilor sînt strigătoare la cer. Dar nimeni nu-l asigură pe făptuitor că nu va veni o zi în care, deși termenele par depășite, un procuror din generația Z va redeschide dosarele închise și pecetluite de sistemul care a fabricat acest președinte de lemn.
Sa vezi atunci „racoare” locala!
Amagesti cititorii, Doru… Nimic din toate acestea nu se va intimpla. Statul Paralel nu e sinucigas!