La 2.500 de kilometri distanță de Rusia, avînd cea mai mare armată și cel mai mare arsenal nuclear din Europa, Franța e îngrijorată de iminența unui război cu Putin. Mai mult, vorbește explicit despre pierderi umane. Franța trebuie să accepte să își piardă copiii, zice șeful Statului Major, Fabien Mandon, pentru că „Rusia se înarmează masiv“, iar armata franceză ar trebui să fie „pregătită pentru o confruntare în trei-patru ani“.
Generalul Mandon e cu 2.000 de kilometri mai departe de Rusia decît generalul Vlad Gheorghiță. Are de zece ori mai mulți soldați, iar armata pe care o conduce e de douăzeci de ori mai bine dotată decît armata României. În spatele lui, o industrie militară avansată și a doua economie din UE lucrează de trei ani ca să asigure resurse pentru un conflict militar cu Rusia. Cu toate astea, nu e doar îngrijorat, ci și conștient că războiul ucide tineri, că distruge în mod inimaginabil, că aduce tragedia în familii obișnuite, senine, inocente.
Generalul nu bate cîmpii. Spune ceea ce spun toate serviciile secrete europene și americane. O spune, poate, și pentru că Franța e națiunea lider a forțelor NATO din România, cu prezență militară sporită și responsabilități operative în caz de conflict. Copiii la care s-a referit generalul Mandon și pe care ar putea să-i piardă Franța sînt, așadar, pentru început, soldații francezi cantonați în România.
Franța, însă, n-a lăsat vorbele să treacă. S-a agitat, s-a revoltat, l-a criticat pe generalul Mandon. A opus rezistență. Franța, ca de altfel orice stat NATO, nu acceptă automat să-și piardă copiii.
Asta e, de fapt, situația critică a articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic. Țările aliate n-ar sări oricum și oricînd în ajutorul țărilor atacate de Rusia. Nu și-ar trimite imediat soldații la moarte, cu atît mai puțin la capătul lumii, într-un conflict care nu le amenință direct. Trimiterea tinerilor europeni pe flancul estic înseamnă deschiderea listelor de suferință și jale, și, de aceea, articolul 5 va trebui să străbată barajele parlamentelor, ale guvernelor, ale referendumurilor, ale manifestațiilor de protest. Nimic nu garantează că statele UE se vor grăbi să respecte tratatul. Cu atît mai mult cu cît demobilizarea Americii, singura forță militară capabilă să sperie Rusia, a prăbușit moralul pe întregul continent.
Iată cuvintele exacte ale generalului Mandon, referitoare la soldații francezi: „Ei îşi vor reuşi misiunile dacă vor simţi că ţara îi susţine. Dacă ţara noastră cedează, pentru că nu este pregătită să accepte să-şi piardă copiii, atunci sîntem în pericol“. Acesta e prologul războiului în traducere tehnică.
Or înțelege ceva din el președintele Nicușor, premierul Bolojan, miniștrii Moșteanu și Miruță, șeful Statului Major Gheorghiță? Or pricepe că în vorbele generalului francez stau adunate pregătirea militară, economică și morală a țării, și că ei, conducătorii României, nu fac aproape nimic din ce ar trebui să facă?
Rușii bombardează, incendiază și omoară la frontiera județelor Tulcea și Galați, iar președintele Nicușor a ieșit pe piață cu o compilație din surse publice, pe care a numit-o strategie națională de apărare a țării, un fel de „România educată“ a lui Iohannis. La rîndul lui, premierul Bolojan sufocă economia cu tăieri forțate și suprataxări, care pierd din vedere societatea și dezvoltarea, și opresc cele două motoare de creștere economică, investițiile și consumul. Ministrul Moșteanu nu înțelege nici armata și nici situația ei dramatică. Îi ignoră nevoile și se mulțumește să facă ceea ce face arivistul politic: excursii care produc doar diurne și fotografii. Ministrul Miruță nu dă de lucru companiilor strategice de apărare, deși are la dispoziție proiecte și finanțări. Iar generalul Gheorghiță, șeful Statului Major, e depășit de situație și lipsit de înțelegerea propriei responsabilități.
România e amenințată, așadar, și din exterior, și din interior. Rușii pe de o parte, ezitările articolului 5 pe de alta și – amenințarea cea mai dureroasă – incapacitatea conducerii politice și militare. Acești oameni de la vîrful statului joacă mult sub nivelul evenimentelor. Ocupă poziții mult peste capacitățile lor într-un moment vital pentru România. Irosesc un timp de importanță istorică, imposibil de recuperat. Ei și ceilalți iresponsabili – Parlamentul, restul Guvernului, Serviciile – tîrăsc țara în raza de acțiune a unui pericol existențial, pe care îl ignoră, mediocri și suficienți. Ei nu fac mai mult decît ceea ce a făcut înaintea lor ceata de incapabili din regimul Iohannis. Sînt moștenitorii nimicului, și asta îi mulțumește. Iar șirul oportunităților ratate de România în ultimii patru ani se lungește cu aceeași repeziciune.
Cu adevărat groaznic e că, în caz de conflict militar cu Rusia, ei vor fi oamenii care decid. În timp ce lumea se pregătește de război, ei stabilesc cum își va pierde România copiii.