Din 10 august 2018 așteaptă tabăra prezidențial-protestatară un motiv emoțional pentru a cere cu lacrimi în ochi și lumânări în mâini demisia Guvernului. Din nefericire, motivul a apărut.
Discutăm, cu gura prea plină, despre o „tragedie națională“, de parcă ne-am tâmpit. Și poate chiar ne-am tâmpit.
Un psihopat, un nenorocit, așa cum, din păcate, se găsesc mulți în specia umană, pare a fi omorât cel puțin două fete. Nu asta, neapărat, cutremură întreaga națiune, ci modul în care au reacționat autoritățile. Acum, de-abia, o țară întreagă pare a descoperi incompetența generalizată, nepăsarea, politizarea, nepotismul și durerea-n cur a autorităților. De-abia acum. A trebuit să moară oameni (ca să cităm din clasici) pentru ca o națiune organic nepăsătoare să-și dea seama în ce țară trăiește.
STS nu se află la primul rateu major. De cel puțin șapte ani presa relatează despre problemele Serviciului, despre licitațiile dirijate, despre modul în care nu funcționează lucrurile, despre averile pe care le fac generalii, despre modul în care banii se duc spre anumite firme agreate de sistem. Ei, și? Presa relatează, poporului indignabil nici că-i pasă, pentru că poporul indignabil nu vrea să știe ce face STS, ca să nu-și încarce prea mult memoria. De-abia când apar rateurile se iscă puțini nervi. Dar nici atunci complet, pentru că există canale care să dirijeze nervii în direcția potrivită. Nici măcar un singur protestatar revoltat nu s-a deplasat în fața sediului STS pentru a depune lumânări, pentru a protesta, pentru a cere socoteală. Nici măcar unul singur.
Despre ceea ce se întâmplă în Poliție și în Ministerul de Interne, presa relatează de 30 de ani. Se vorbește, în presă, despre nepotismul și politizarea din sistem, despre modul în care sunt promovați și numiți șefii, despre corupție. Dar, aparent, asta nu interesează decât în anumite momente. Pentru că, în definitiv, cam orice român își dorește un amic polițist, unul care să-l ajute să obțină un act de identitate mai rapid, de exemplu. Aproape orice român își dorește o Poliție care să nu-l amendeze când încalcă regulile de circulație, care să asiste pasivă cum încalcă legea, că doar sunt încălcări minore, nimic grav…
De ani buni, presa relatează despre incompetența și abuzurile unor procurori. Ei, și? Nici măcar atunci când un procuror incompetent provoacă o întârziere nejustificată într-o intervenție ce ar fi trebuit să fie de urgență, societatea civilă nu se revoltă. De vină nu e procurorul, ajungem să citim pe rețelele de socializare. Și nu pentru că este un procuror apropiat de mișcarea #rezist, cică, ci pentru că Ciuma Roșie a modificat legile, iar procurorul nu și-a putut face treaba. În mod ciudat, de data asta nu este vina Ciumei Roșii, căci n-a schimbat nimic în așa fel încât incompetentul ăla să nu poată permite intervenția. Dimpotrivă, societatea civilă a împiedicat responsabilizarea unor astfel de incompetenți. Dacă ar fi existat o lege a răspunderii magistraților bine făcută și aspră, procurorul cu pricina nu s-ar mai fi simțit intangibil și nu și-ar fi permis să-și bată joc de meserie și de viața unui om, pentru că ar fi știut că poate fi tras la răspundere.
Ei bine, deși presa este singura care se ocupă zi de zi de toate aceste probleme pe care publicul și politicienii le descoperă, surprinși, doar la evenimente, tot presa e găsită vinovată și aproape lapidată. Poate pentru că a îndrăznit, în mod constant, să scoată la iveală adevăruri incomode.
Și, desigur, o astfel de ocazie nu poate fi ratată. Corbii societății așa-zis civile, precum și hoitarii politici, nu pot rata o astfel de emoție. Cățărându-se pe cadavre, toți vor să plătească polițe, să regleze conturi, să dea la cap și la gioale.
Vorbim, astăzi, de schimbări de guverne, de referendumuri, de alegeri anticipate, de toate prostiile din lume. Fără, însă, ca vreun partid sau măcar un singur politruc să fi venit cu niște soluții clare. Moartea unor copii este folosită pentru a justifica singurul scop al politicienilor români: „Dă-te tu la o parte, ca să vin eu!“. Așa, și mai departe? Mai departe vedem noi, nu-i treaba poporului. Poporul are doar datoria de a furniza destule cadavre pentru ca ei să poată ajunge mai ușor la putere.