Doctrina chioară a siguranței naționale, cu care se culcă Gabriel Oprea sub plapumă seară de seară, mi-a amintit de o cîrciumă bucureșteană intrată în legendă între cele două războaie mondiale.
O tocăniță de organe și un vin prost, da’ ieftin se mai găseau și pe la alte bodegi, numai că denumirea locantei, cu aluzii la nevasta chioară de-un ochi a jupînului, făcea toți banii.
Dacă pînă și finului degustător de gurmanderii politice Mircea Coșea i s-a făcut poftă de-o porție caldă de siguranță națională, ar fi cazul să ne întrebăm ce mirodenii bagă generalisimul la cazan, de are parte nu doar de mîncăii profesioniști ai nației, ci și de mușterii mai simandicoși, dispuși să soarbă ciorba de burtă cu paiul.
Farmecul financiar al lui Gabriel Oprea, care încă nu i-a ieșit pe obraz, altoit pe o idee fixă și obosită încă de pe vremea lui nea Nicu, cînd siguranța națională înăbușea siguranța individuală, a început să rodească taman cu ocazia refugiaților sirieni, obsedați și ei de Bundesrepublik Deutschland, cum eram și noi odinioară obsedați de RFG.
Memoria scurtă și răutatea nedisimulată a politrucilor din fostele țări socialiste, care, după ce au intrat ca milogii în Europa, țin acum coada pe sus că nu suportă să ducă în cîrcă mai mult de 1.723 de azilanți, aruncă în aer ideea că Iohannis ar mai putea fi primit vreodată în sufrageria Angelei Merkel.
Nu-i de mirare că singurul neamț care s-a simțit ca în sînul lui Avraam în Epoca de Aur a Cîrmaciului din Scornicești și-a găsit perechea în plutonierul de manutanță comunistă care s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat în general al României capitaliste.
Ca ridicolul să fie deplin, pe cît de alergic la transfugii sirieni se dă tartorul siguranței naționale, pe atît de galeș se gudură pe lîngă transfugii din alte partide, care întrezăresc în ochii săi rotitori luminița de la capătul bordelului.