Ceea ce am învățat în toți acești ani de dezamăgiri cît capra e că un om politic poate fi gol ca o păstaie dacă e doldora de cuvinte.
De asta, uimitor pentru un scriitor care salahorește la cuvinte, țin partea mutălăului.
Nu e de pe lumea noastră. De aia gafează, nu-i dă-n gînd ideea, cujetă mult, da’, pe onoarea mea, n-o să-mi fie niciodată rușine cu/de el. Nu le are cu limba politică și nici cu limbile.
Aș vrea ca și lumea asta a noastră să se schimbe nițel. Să înceteze să fie numai a noastră, a celor mîndri că s-au născut în „Coasta Boacii”.
Vreau să mă plictisesc și să fiu sigur că un neamț fraier îmi asigură spatele.
D’aia, fără fasoane și fără să-mi strecor limba prin toate orificiile retorice, pretinzînd că-s „deontologu’ lu’ pește”, votez Iohannis.
Hai, neamțule, ai văzut de ce sîntem în stare!