Țară-mbrăcată-n haine de-mprumut,
dă-mi voie azi în cur să te sărut
că ne-ai lăsat să admirăm prin gard
trupul Reginei înmuiat în fard,
legitimați și pipăiți ca-n vamă
că nu-i de nasu’ nostru-așa pastramă,
somîndu-ne cu ton imperativ
să stăm pitiți în șanț la țol festiv,
pantofi de lac, plastron, batistă udă,
să vadă lumea ce mai neam de dudă.
C-ai altoit în chip miciurinist
pe-o creangă de Versoix un securist
ce chiar ne-a interzis, legați de jug,
să-i punem Anei floarea pe coșciug,
nici lumînări aprinse lîngă creștet
și nici sărut pe inelarul veșted
ca nu cumva acum, Doamne ferește,
să-nvețe-n buza gropii românește…