Vîntul ce bate-afară mă caută pe mine,
zgîlțîie uși și geamuri, scapă din mîini paharul,
trage cu-albine oarbe în florile-opaline,
urcă-n copac luînd de jos ziarul,
vede că e de ieri, nervos îl rupe
și fuge-n gară c-a sosit mărfarul
care vomită doar răniți și trupe,
dar nu sînt printre ei și scurmă varul
din alt vagon, cu morții altei grupe
și fiindcă nici atunci nu mă găsește
coboară la semnal cu spaimă mare,
că vede rîul de mărgăritare-al
femeilor plîngînd pe românește.