Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, „a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, într-o schemă ilegală de vînzare a pretinselor vehicule diesel nepoluante şi a unor obligaţiuni corporative şi a altor tipuri de titluri în Statele Unite”. Grupul minte, fraudează, poluează și face miliarde pe toate celelalte continente. Într-un fel sau altul, restul giganților auto își clădesc profiturile în marja unei înșelătorii globale, acoperită cu PR-ul tehnologiei și al instinctelor de larg consum. Anchetele se sfîrșesc de obicei cu amenzi.
Marile corporații bancare ING, ABN, Raiffeisen, Société Générale spală bani rusești, trec pe sub lege sute de miliarde, sprijină evaziunea la scară planetară și beneficiază pentru acest pachet infracțional de un happy-end cu amenzi, care nu include pușcărie.
Multinaționale ca EADS și Microsoft mituiesc funcționari, escrochează statele prin comenzi fictive și, dacă e să ne referim la episoadele românești, dispar din anchetele penale cu sprijinul întregului aparat judiciar.
Marile corporații de IT, Google, Amazon, Facebook și altele, nu plătesc taxe ca toți muritorii, adică fac evaziune fiscală de magnitudinea seismului Tunguska și, în locul condamnării, primesc idolatria.
Fostul premier al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, a condus, vreme de 18 ani, al doilea paradis fiscal al Europei (după Elveția) și s-a opus, ani la rînd, legislației europene antievaziune. În traducere, a spălat pe față, sub nasul și cu acordul marilor puteri, banii corporațiilor planetare și ale guvernelor care, în declarații oficiale, tună și fulgeră împotriva fraudei și corupției. În urma acestei îndelungate activități infracționale, completată cu folosirea ilegală a serviciilor secrete împotriva adversarilor politici, Jean-Claude Juncker a fost instalat în fruntea Uniunii Europene. De acolo îi dojenește pe sălbaticii din Est ca un bunic dependent de băutură.
Exemple sînt nesfîrșite, fiindcă ele reprezintă regula pe care s-a clădit eficiența cinică a capitalului occidental. Lupta lui dialectică cu morala și cu dreptul a produs traume sociale din care au izbucnit revoluții. Discursul duplicitar al capitalului, dubla măsură pe care profitul a impus-o marilor democrații sînt rodul selecției naturale a istoriei. Sînt state, economii și națiuni care au putut, altele care încă nu pot. Politica marilor puteri a devenit sluga absolută a capitalului, în timp ce politica țărilor de la periferie a rămas un instrument de automutilare.
Între etica protestantă și spiritul capitalismului se cască azi o prăpastie care înghite cu totul națiunile slabe. Corporațiile multinaționale domină acest festin fiindcă reconfigurează discursul politic occidental în linia profitului. Colonialismul invocat de oamenii noștri politici e, de fapt, o stare naturală a puterii. E legitim, e justificat economic, e îngăduit politic. Dublul standard nu e neapărat impus de ei, ci e mai degrabă încurajat de noi. Ei sînt mai bine pregătiți și mai activi, noi refuzăm orice pregătire și dormim pe noi.
Distrugerea capitalului românesc, atît de invocata traumă a tranziției, nu e o boală a anilor ’90. E o agonie care continuă, e contemporană cu văicăreala de azi. România și-a făcut praf industriile nu pentru că au năvălit multinaționalele peste ea (măcar de s-ar fi întîmplat una ca asta), ci prin incompetență, lăcomie și furt. Mîna criminală e la interior, distrugerea e o marcă înregistrată a școlii politice românești.
Capitalul unei țări nu se rezumă, însă, la fabrici și bani. Adevărata rezervă de putere o reprezintă capitalul social, adică resursa umană împachetată în spiritul ei. Nu distrugerea capitalului industrial ne-a scos din jocul european, ci destrămarea capitalului social. România și-a împuținat populația și a pierdut pariul cu educația. Rezerva de inteligență a națiunii a migrat spre depozite externe, iar acest dezavantaj e resimțit mult mai intens decît evaporarea capitalului industrial.
Occidentul practică dublul standard cu noi fiindcă are cu cine. N-ar face-o dacă am fi doar săraci. O face fiindcă, pe deasupra, sîntem proști.
Nu ai prea nimerit-o de data asta. Romanii se complac in masura in care primesc bani . Ia sa se termine banii si sa vedeti cum nu mai pune nici unul botul!
Absolut corect!
Se mizeaza pe individualismul si egoismul indivizilor care compun societatea. La noi daca mie imi merge bine, nu imi pasa absolut deloc de ce se intimpla in rest. Viata in corporatii este cam asa, obedienta totala fata de sefii de orice fel, acordarea functiilor pe baza de apartenenta ca cercul de prieteni devotati ai celui care se afla in virf si a locotenentilor acestuia. Nimic altceva nu conteaza, doar apartenenta la cercul de prieteni ai celor din managementul superior.
Adică la fel ca în comunism pe vremea lui răposatu’ când aveam PCR – pile, cunoștințe, relații?
Exact. Diavolul lucreaza cu materialul clientului.
Oricum, slava Domnului!, toata mizeria asta iese la suprafata tot mai mult si mai mult, in valuri. Macar acum jucam cu cartile pe fata si vedem in sfarsit la fata monstrul pe a carui spinare motaiam linistiti luandu l drept insula. Iar asta e un semn clar. Un semn ca sandramaua incepe sa se zgaltaie. Acestor jivine nesatule li se cam apropie termenul.de prescriptie.
Altfel, ca de obicei, o adevarara oaza editorialele dv..
Sunt doar câteva dintre actele penale de care s-a aflat până acum că se petrec la nivel de uniune europeană, dar multe din ele vor apărea după terminarea actualului mandat, sau de ce nu, la spargerea coşmeliei birocratice de tip sovietic !
Nu avem dreptul să ne mirăm. De peste 1000 de ani istoria se repetă. Păcat că nu am învătat mare lucru. Ne mai rămăsese morala bunului simț. Pentru că ne încurca, am dat şi cu ea de gard. Bravos naţiune, halal să ne fie! – vorba lui nenea Iancu Caragiale.