Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Milostenie cu banii altora

Proiectul jurnalistic independent safielumina.ro se ocupă, cu un ochi critic și profesionist, de cultele religioase din România, publicând reportaje și, mai ales, investigații din lumea bisericilor care activează în România. Desigur, Biserica Orotodoxă fiind cea mai mare, atât ca număr de credincioși, cât și ca număr de angajați, primește din partea jurnaliștilor cea mai multă atenție.

Ei bine, în octombrie, safielumina.ro a publicat o anchetă documentată timp de mai multe luni în care ia la puricat opera filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.

Atacat, adesea, pentru lipsa de smerenie a preoților pe care-i conduce, pentru luxul afișat de către înalții slujitori ai Bisericii, pentru cheltuielile nesfârșite cu construirea lăcașurilor de cult, Patriarhul Daniel răspunde, anual, opunând la toate acestea opera filantropică a BOR, operă din ce în ce mai consistentă, cel puțin la nivelul sumelor vehiculate.

Ziariștii de la safielumina.ro, bazându-se pe informațiile furnizate chiar de către Patriarhie, spun că, la finalul lui 2017, BOR coordona 799 de centre de asistență, cheltuind pentru caritate în jur de 111.000.000 de lei (suma este aferentă anului 2017, de asemeni). Ei bine, așa cum îi stă bine jurnalistului, cei de la safielumina.ro au plecat pe urma unora dintre acești bani atât de scoși în față de către Preafericit. Iar descoperirea lor nu este deloc surprinzătoare: banii investiți, chipurile, de către Biserică în acțiunile filantropice nu sunt decât în mică măsură bani ai Bisericii, cei mai mulți dintre ei provenind din fonduri publice, fie că este vorba de către bani dați de statul român sau de fonduri europene.

Desigur, o mână de jurnaliști nu pot acoperi, în câteva luni de muncă, toată opera filantropică a BOR și nu pot verifica sursele de finanțare ale tuturor celor 799 de centre de asistență cu care se laudă Patriarhul. Nici nu putem generaliza, transformând cazurile documentate în exemple universal valabile. Dar, totuși, dacă în două dintre județele cele mai de succes din punct de vedere filantropic pentru Biserică banii sunt, în proporție covârșitoare, bani de la stat, lauda asta cu cele 111 milioane de lei cheltuite de Biserică în scopuri caritabile sună a gol.

În multe cazuri, Biserica doar coordonează centre de asistență, punând în fruntea trebilor câte un preot, dar banii sunt furnizați de către stat, fie prin Ministerul Muncii, fie prin intermediul autorităților locale. Tot Biserica mai strânge ceva sponsorizări și donații, dar acestea sunt destul de subțirele în raport cu sumele venite de la buget. Bani din fondurile sale, din veniturile obținute de către firmele Bisericii, nu prea ajung la activitățile filantropice, fiind absorbiți de către megalomanicul proiect al catedralei.

Nu e rău că preoții se implică în acte de caritate sau de asistență socială. Nu e rău deloc, dar nu este, nici pe departe, un motiv de a te lăuda, deloc smerit, că spargi banii pe filantropie. Mai ales că nu sunt banii tăi.

Nici ONG-urile care activează în domeniu nu vin cu bani de acasă. Obțin finanțări de la stat, fac proiecte europene, strâng fonduri de la sponsori și donatori. În general, cam așa funcționează lucrurile. Societatea civilă se transformă în prestator pentru stat, presupunându-se că ONG-urile se ocupă cu mai mare atenție de astfel de lucruri, degrevând statul de susținerea unui aparat greoi și, de cele mai multe ori, nefuncțional. Exact în această situație se află și Biserica, în multe dintre operațiunile sale filantropice. E bine că se implică, dar e rău că încearcă să-și construiască imagine pe tema asta. Pentru că nu dă de la ea. În general, societatea îi taxează prompt pe cei care se laudă cu actele lor de caritate. Iar când se laudă cu actele de caritate făcute pe banii altora…

Atunci când se laudă cu cei 111 milioane de lei luați de la stat și folosiți pentru îngrijirea copiilor, bătrânilor și a săracilor, Biserica uită să spună că, în conformitate cu legea salarizării unitare, salariile plătite lunar de către stat pentru 15.250 de preoți, 19.899 de angajați personal neclerical și 6-7.000 de profesori de religie vor ajunge, în 2022, la 103.255.982 de lei. Anual, suma este de 1.239.071.784 de lei. De 11 ori mai mare decât se laudă BOR că investește în filantropie. Ăsta da gheșeft.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.