În mod normal, de mîine ar trebui să trăim într-o altfel de Românie.
În mod normal, de mîine, printre instituțiile democrației românești ar trebui să se numere și statuia lui Gabi Sandu. O statuie de aur înaltă cît Turnul Eiffel și urîtă ca rochiile cu puf și paiete ale Elenei Udrea cînd s-a dat jos din rata de Buzău în autogară la Basarab.
Cuvintele lui și-ale Elenei Udrea, mărturiile din aceste dosare, ar trebui trecute în noua constituție a României într-un capitol separat, cu litere de aur. Aurul poate fi confiscat chiar de la Sandu sau se poate topi o cataramă de la poșeta Elenei.
Pînă ieri, Gabi Sandu și Elena Udrea și ceilalți au fost niște politicieni ca ceilalți politicieni: hoți care vorbeau pe la televizor mai mult sau mai puțin apreciativ despre justiție, care ne spuneau că România trebuie să progreseze, să se creeze locuri de muncă, să moară PSD, să moară PDL, după care se urcau într-o mașină pe care nu puteau s-o justifice din venituri și se duceau acasă, o casă pe care nu puteau s-o justifice din venituri, unde se întîlneau cu niște soți care, la rîndul lor, aveau o problemă cu justificarea. Iar a doua zi o luat de la capăt, adunînd tot mai multe proprietăți și funcții de nejustificat.
Toate dosarele acestea sînt vechi. Morar le vedea stivuite la el în birou în fiecare dimineață cînd își bea cafeaua. Scria cu degetul “I Love Statul de drept” în stratul de praf așezat pe ele. În acest timp SRI își punea avizul pe numirea Alinei Bica la Antiterorism. Noi, pulimea zburătăcită prin democrație, ne gîndeam în vremea asta la cît de malefici sînt politicienii, la ce sistem diabolic de-a fura au pus la punct, la cum trebuie să vină două portavioane de la americani și-un crucișător de la UE ca să ne scape de ei.
Nimic mai fals, furau cu sacoșa, cărau banii cu roaba, îi plimbau de la unii la alții după ce vorbea în prealabil la telefon. Sînt inculți, plini de grăsime și la ani lumină distanță de inteligență. Sînt fricoși, lași, sînt lipsiți de gust. Au două trăsături puternice de caracter, ca două coarne de drac: tupeul și nesimțirea.
Niciodată însă acestor oameni nu le-a fost oferită ocazia să arate cine sînt. Audiați, puși în arest, confruntați între ei, dar mai ales cu mizeria anilor de pușcărie, încep să se toarne unii pe alții, încearcă să-și provoace panici și atacuri de cord. Nu pot trăi cu gîndul că alți hoți îi bagă în pușcărie. Oo, da, ei știu că toți sînt hoți!
Va trebui să trăim cu gîndul că am fost furați de niște proști, de niște lepre gușate care toarnă Cola și-n vinul de o mie de euro. Iar asta cu complicitatea unor procurori și-a unora de prin servicii.
Va trebui să trăim cu gîndul că nimic, nici măcar un contract încheiat de stat după ’89 n-a fost întru totul legal, că tot ce s-a privatizat, de fapt, s-a furat, că tot ce s-a promis a fost o minciună.
Hei, dar noi știam asta, nu-i așa?