Ne pare rău, Majestate, că ultimele momente pe care le mai petreci printre noi au ajuns să fie subiect de breaking news și de scandal. Ne pare rău, Majestate, că speranța pe care ai sădit-o în milionul ăla de oameni care au venit în 1992 să te vadă în Bucureștiul din care fugise, parcă, orice fesenist se stinge dureros în același timp cu Măria Ta. Ne pare rău, Majestate, că puștiul ăla blonziu pe care, cu discreție, ni l-ai prezentat drept urmaș la tron, de la balconul hotelului Continental, a ajuns să dea declarații pe la Poliția elvețiană, neputând trece de cerberii arghirofili care te înconjoară. Ne pare rău, Majestate, pentru că n-a fost să fie…
Mai ții minte, Majestate, de câte ori ți-au interzis ăștia să intri în țară? Mai ții minte cum te-au fugărit pe șosele când mergeai la Curtea de Argeș să-ți vezi strămoșii? Mai ții minte cum nu te-au lăsat să cobori din avion decât ca să te urci în altul care să te întoarcă în exil? Mai ții minte, Măria Ta? Noi ținem.
Ar trebui, Majestate, să-i amintești asta și ginerelui Măriei Tale, care probabil se amuza copios citindu-l pe Sergiu Andon cu al său “Fir-ai al naibii, Majestate!”, pe când Măria Ta te loveai de barajele Poliției lui Iliescu, în drum spre mormintele înaintașilor. Ar trebui, Majestate, să-i spui și politicoasei moștenitoare a unui tron inexistent că, orice-o fi făcut băiatul acela, numai de scandal la capătul muribundei monarhii românești nu era cazul.
Ne pare rău, Majestate, căci te știm discret, elegant și îndurător. Ne pare rău, Majestate, că sunt unii care nu te lasă să te retragi cu demnitatea care ți-a călăuzit întreaga viață. Ne pare rău, Majestate, că securiștii care ți-au otrăvit viața au învins, până la urmă, chiar înainte de marele final.
Ai găsit, Sire, puterea de a-l ierta pe Ion Iliescu și ai acceptat reconcilierea propusă de acesta. Dacă ai putea să-i povestești domnului Duda ce sacrificii ai făcut pentru ca el să se împăuneze cu uniforma militară a republicii române, jucându-și la perfecție rolul de prinț consort… Dacă ai putea, Majestate, să-i explici în cuvinte puține și simple respectivului personaj că nu el e Casa Regală și că toate biznisurile pe care le face cu diverși vânzători de saltele nu fac din monarhia constituțională un sistem de guvernare mai apropiat de realitatea românească…
Ne pare rău, Majestate, că ultimul drum pe care-l vei face în țară va fi tot spre Curtea de Argeș. Ne pare rău, pentru că de pe acest ultim drum nu te va mai putea întoarce nimeni. Iar atunci când îl vei fi parcurs până la capăt, ajungând să te odihnești lângă înaintași și lângă prea iubita-ți Regină, regalitatea își va fi dat ultima suflare în România.
Fi-va un sfârșit trist, Sire, un sfârșit care ar fi trebuit să se petreacă în pace și onor. Căci noi, niciodată, nu vom mai avea cui să-i cântăm “Trăiască Regele!”.