În gara anonimă, dat jos, fără bilet,
mă simt ca reumatismul la școala de balet,
știind că-aceste fete ce mă privesc rîzînd
au să îmi cadă toate în brațe, rînd pe rînd,
purtînd stigmatul dulce-al durerii-n carnea moale,
vor pomeni de mine la băile termale
și cînd fustițe scurte s-or veșteji-n dulapuri
se vor trata de mine-ndelung, cu-amare hapuri,
uitînd de alfabetul fățarnic al pudorii,
se vor lăsa călcate-n picioare cînd trec norii,
umflate și lascive, parcă pierzîndu-și forma,
le-oi picura-n ureche, fierbinte, nessun dorma,
pînă or să priceapă, tîrziu, că reumatismul
nu trece, cum nu trece pe lume comunismul.