George Simion stă cu una din buci pe tronul președinției. Nu mai poate fi ajuns. Voturile lui (40%) plus voturile lui Ponta (13%) îl duc deja peste 50%. Calculele pentru turul II, oricîtă matematică s-ar pune în ele, nu-i dau aproape nici o speranță lui Nicușor.
Asta fiindcă Nicușor nu poate primi ajutor decît de la UDMR și de la o mînă de peneliști. În afară de asta, oricîtă mobilizare s-ar face, oricîte apeluri către electorat și oricîte rugi s-ar înălța la cer, nu va mai veni nimeni lîngă Nicușor, fiindcă n-a mai rămas nimeni.
Nimeni din PSD, din electoratul care l-a votat, totuși, pe Crin Antonescu, nu va vota cu Nicușor. Cei mai mulți își vor urma chemarea spre Simion (la care, oricum, au rezistat cu greu pînă acum). Ceilalți, mai puțini, îi vor face lui Nicușor favorul să stea acasă.
PSD e azi un partid care și-a pierdut electoratul. I-a fugit aproape tot în paradisul suveranist. Mai mult de jumătate a votat cu Ponta, iar un sfert l-a trădat pe candidatul coaliției, Crin Antonescu. Pesediștii sînt acum ca ouăle de cuc: răspîndiți în cuibul altor partide și altor convingeri. Criza de la vîrf, criza de competență și moralitate, cea care a fost temelia acestui șir de rateuri electorale, deschide calea spre un destin negru, fatal. Dacă întrebi azi un pesedist pe cine vede liderul partidului, îți răspunde fără să clipească: pe Ponta. Lupta dintre forțele europene a creat falii de netrecut în electorat. Apariția pe nepusă masă a lui Nicușor pe tabela de concurs a clădit imediat două tabere și a radicalizat susținătorii. Energia politică s-a risipit într-un măcel pro-european. Victoria la mustață a lui Nicușor dă la iveală neghiobia unui calcul progresist exaltat și oferă imaginea unui cîmp de luptă plin de cadavre politice, din care ciugulesc corbii suveraniști.
L-ar fi putut bate Crin Antonescu pe Simion? Greu de răspuns, dar ar fi avut șanse mai mari, fiindcă ar fi atras mai mult electorat. O mare parte din votanții lui Nicușor, de pildă, îngroziți de perspectiva izolaționistă, s-ar fi mobilizat pentru candidatul pro-european, fie el chiar Crin Antonescu.
Cu George Simion la Cotroceni, România se pregătește pentru captivitatea suveranistă. Legitimat de scorul mare, Simion va presa schimbarea lui Ciolacu și a guvernului, apoi va forța o majoritate AUR-POT-SOS-PSD, cu premier AUR. Dacă majoritatea actuală (PSD-PNL-UDMR) va pica, să zicem, acest nou guvern, Simion va repeta figura și va amenința cu dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate. Alegeri la care, dacă se ajunge, partidele suveraniste vor face, aproape sigur, majoritate absolută.
Există, totuși, o linie de rezistență. Coaliția proeuropeană poate cîștiga imediat raportul de forțe cu Simion, dacă arată un strop de voință și curaj. Ideea e să schimbe fulgerător guvernul, păstrînd majoritatea în Parlament. Adică să-i schimbe pe Marcel Ciolacu și pe membrii guvernului, să aducă figuri proaspete și, în același timp, să-și consolideze majoritatea chemînd USR la guvernare. Noul premier trebuie desemnat de Bolojan și votat în următoarele zece zile, așa încît, cînd vine Simion la butoane, să găsească un guvern proaspăt, legitim, susținut de o majoritate de 60%, imbatabilă. Astfel, opțiunile lui Simion se reduc, noul guvern poate prelua controlul vieții executive, iar revoluția izolaționistă se poate stinge încet, ca o lumînare uitată.
În plus, această reorganizare rapidă a forțelor pro-europene i-ar arăta electoratului pro-european că există un plan de luptă și de rezistență. I-ar spune că înfrîngerea din stradă se poate transforma în victoria din Parlament. L-ar mobiliza mai bine în turul II.
Deja, la ora asta, coaliția ar fi trebuit să aibă aceste discuții, să lucreze, să ia decizii, să-și stabilească etapele acțiunii. Cel mai potrivit și la îndemînă nume pentru noul premier ar fi Crin Antonescu: înfrînt, e adevărat, dar cu notorietatea aflată la apogeu și cu programul de guvernare gata făcut. E greu de crezut că ar accepta, că trădarea și dezamăgirea încasate pînă acum nu i-au ajuns, dar nu strică să fie întrebat. Oricum, dacă pînă la căderea serii coaliția nu se apucă să lucreze la planul de rezistență politică, cele zece zile vor trece cît ai zice pește și România se va duce, cu mîinile legate, în hăul suveranist.