Nicușor Dan se pricepe la diplomație aproape la fel de bine ca la balet, la care nu se pricepe deloc. Omul a plecat în Statele Unite unde spera, probabil, să nimerească la vreun McDonalds și să bea dintr-un pahar din care băuse și Trump. Cam ăsta era nivelul de speranță și realitatea la care trebuie să ne adaptăm. Cam asta ar fi o victorie diplomatică, să nimerească în aceeași clădire cu vreunul dintre liderii care contează.
Prin comparație cu ce se întâmplă azi, baronetele Dragnea, întins peste masă ca un chelner, dând mâna cu Trump, fără ca ăla să știe cine e sau de ce dă mâna cu el, pare un Everest al diplomației, nu-i așa?
Chiar și precedentul de la Cotroceni, dulapul de Sibiu, era măcar un turist asumat și zbura direct în țări exotice, cu scopul precis de a se odihni și relaxa, în timp ce actualul saltimbanc se pretinde important pe scena mondială și zboară la New York. Numai că, odată ajuns acolo, Nicușor al nostru e lovit de oglinda realității. Omul e un infinitezimal, asta e realitatea.
Ia, să trecem rapid în revistă întâlnirile importante ale liderului nostru, președinte de țară importantă din Uniunea Europeană. Cu cine a dat omul mânsa și s-a tras în poză? Cu Nawaf Salam, premierul Libanului, ci Mamadi Doumbouya, președintele Republicii Guineea, cu Bassírou Diomaye Diakhar Fay, președintele republicii Senegal, cu niște trilu-lilu într-o intersecție, cu câțiva foști ambasadori ai Statelor Unite în România și cu o ceată de români pripășiți pe acolo. Sigur, a dat mâna cu el și Antonio Guterres, secretarul general al ONU, dar gestul ăsta e echivalentul celui pe care îl face mire care dă mâna cu absolut toți oaspeții, fie că îi cunoaște sau nu.
Practic, șeful diplomației noastre, al statului, armatei și matematicilor euclidiene, s-a dus la New York cam cum mergeam noi prin liceu, la câte un majorat, lipiți câte șase de unul cu o șampanie, care și cunoștea sărbătoritul. Cu mențiunea că, spre deosebire de președinte, noi cei lipiți de șampanie mâncat și beam tot ce puteam acolo, ba luam și la pachet. Și nici nu ne pierdeam timpul să felicităm sărbătoriți necunoscuți ori să facem poze cu ei, ca să avem amintiri.