Președintele României trage mîța de coadă. A muncit pe vremea ecuațiilor, ca elev și ca student, poate și ca matematician, dar ca președinte stă degeaba. De nouă luni fuge de ceea ce, constituțional vorbind, e munca lui.
S-a dus total nepregătit la summit-ul NATO din iunie 2025 de la Haga, unde s-a discutat soarta flancului estic. A chiulit de la Davos, în ianuarie 2026, ratînd ocazia unor bilaterale informale cu lideri mondiali, de neatins în altă parte. A chiulit de la Conferința de securitate de la München de zilele astea, unde America și Europa își reevaluează relațiile. A lipsit de la cel puțin două teleconferințe cu liderii europeni, unde s-au discutat urgențe legate de Ucraina și de NATO, deci de securitatea națională a României. Nu a numit șefi la Servicii, lungind o formalitate și o presiune națională, sub pretextul negocierii cu partidele. Potrivit legii, conduce personal SRI pe toată perioada tragerii de timp, în lipsa unui director civil, iar asta pare să-i convină.
La nouă luni de la intrarea în funcție nu a numit șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT.
Nu a livrat, așa cum s-a angajat în repetate rînduri și așa cum o cere destul de răspicat partenerul strategic, un raport convingător despre anularea alegerilor din noiembrie 2024, păstrînd relațiile României cu SUA într-o incertitudine grea, care poate duce la retragerea altor trupe. Nu a folosit oportunități, oferte și oameni conectați pentru a obține o dată pentru vizita oficială la Washington, esențială în reabilitarea României după acuzațiile lui J.D. Vance. Nu a arătat nici un strop de inteligență politică pentru a conta la masa europeană. Nu și-a bătut capul să obțină o consultare cu statele UE înainte de a se pronunța, de la adăpostul unei poziții comune, în legătură cu Consiliul Păcii.
A lăsat baltă proiectul de țară promis în campania electorală, fiindcă, imediat ce s-a instalat la Cotroceni, Nicușor a recunoscut că nu are nimic de soiul ăsta în cap și a cerut oamenilor de afaceri și diplomaților să vină cu idei. Toate astea și multe altele țin de serviciul lui, de munca de președinte, de obligațiile și datoriile legale, morale și constituționale, iar el nu-și face treaba. Judecîndu-l după fapte, stă. Judecîndu-l după obligații, chiulește. Și vine întrebarea: dacă el freacă menta aici, la sarcini esențiale, unde urgența și importanța ard, cu ce se ocupă la slujbă?
Unii spun că are consilieri slabi, iar lucrul ăsta poate fi crezut, mai ales după ce expertul Lazurca, consilier prezidențial pe politică externă și securitate, a recunoscut că a fost incapabil să-i facă șefului „o agendă consistentă“ pentru Davos. Probabil, pentru acest merit vrea Nicușor să-i încredințeze conducerea unui serviciu secret. Alții spun că are tendința maniacală de a se ocupa de lucruri irelevante și de a se afunda în gafe, cum ar fi atacul la CCR al legii Vexler, care i-a ridicat în cap puternicul lobby evreiesc din SUA. În fine, sînt voci care susțin că Nicușor nu se poate desprinde de unghiul mărunt al lucrurilor și de convingerea că el știe mai bine decît cei care știu cu adevărat. Toate astea duc la ineficiența descurajantă a muncii lui și la sentimentul general că arde gazul de pomană, în loc să-și respecte fișa postului.
Poate cea mai mare farsă în care joacă Nicușor e confuzia legată de job și de menire. Așa cum a spus în repetate rînduri, mai ales în campania în care cerea românilor voturi, el crede în valoarea omului obișnuit. Crede că modestia, banalitatea, neglijența, hainele șifonate, engleza precară și sinceritatea dusă pînă la limita prostiei sînt garanții ale valorii. Că e destul să fii un om șters ca să meriți slujba de la Cotroceni. Iar acest fals grosolan, susținut de Nicușor în epifaniile lui stîngace, cu fraze poticnite și mișcări în contradicție cu fanfara, deșurubate din desene animate, arată că președintele României trăiește în pușcăria propriei minți. Un comando de idei greșite îl păzește ca pe ochii din cap și îl izolează de vizitatori.
Ei bine, nimeni nu vrea un președinte bleg, cu atît mai puțin unul leneș. Nimeni nu vrea în fruntea statului stîngăcie, simplitate, ezitare, predispoziție la gafe, poticneală, chiul. România, economia României, securitatea ei, societatea, educația, poporul, statul și națiunea nu au ce face cu un băiat de treabă, zîmbitor și un pic molîu, incapabil să-și priceapă misiunea, să-și înțeleagă epoca, să învețe importanța discursului, a puterii intelectuale, a rigorii de reprezentare și, la urma urmei, chiar nepotrivirea fularului scămoșat. Înarmat cu aceste defecte, chiar dacă muncești, muncești în gol, deci stai degeaba.
Nicușor înflorește, de altfel, într-o lungă tradiție de lene politică și de chiul. Parlamentarii tîndălesc în vacanțe parlamentare obscen de lungi, amînă la nesfîrșit legile și chiulesc pe rupte de la vot. Miniștrii trag de timp și nu duc nimic la capăt. Premierii fac bugetele după ce s-au cheltuit banii. În lumea politică și în administrația de stat aproape nimeni nu muncește. Munca rămîne pentru popor, pentru companii, pentru cei care, în caz că nu-și fac treaba, mor de foame. Munca e pentru cei care sînt jefuiți de stat prin intermediul unor trîntori ajunși în funcții de decizie. Oamenii muncii de la orașe și sate, cum li se zicea odată, plătesc lefurile pe care dorm acești paraziți votați. Tot acolo doarme și Nicușor.