„Nu este cazul să ne pregătim de război.“ E o simplă răceală

În clasamentul all-time, războiul e cea mai bine cotată apocalipsă. Bate sărăcia, bate pandemia, prețul la energia electrică și la carburanți, inflația și corupția, bate rușinea, dezamăgirea, anii pierduți, întîrzierea societății, înapoierea economică și culturală. Le bate pe toate fiindcă le include pe toate și, pe deasupra, adaugă forme noi de suferință și disperare.

Un război așa cum n-a mai fost văzut din 1945 e la o aruncătură de obuz de România. Pînă mai ieri, Occidentul se jura că va ajuta Ucraina „pînă la capăt“. Azi, din acele jurăminte au rămas doar facturile fără acoperire și o Ucraină aproape dezarmată în fața ofensivei de iarnă rusești. Strategii care dădeau victoria Ucrainei ca sigură și-au luat o pauză de publicitate, căci atunci cînd Congresul SUA ridică din umeri, Ucraina cea eroică devine o companie intrată în insolvență. Occidentul, în toată măreția lui, stă, de fapt, pe o armată de contabili antrenată să lupte – înainte de libertate și democrație – pentru profit.

Pe hartă, România e cea mai apropiată țară de război și se află chiar pe direcția lui. Dacă ia Odessa și ajunge la Dunăre, Putin închide accesul Ucrainei la mare și pune mîna, de facto, pe Marea Neagră. Generalii de la Washington și Bruxelles vorbesc despre două puncte vulnerabile în defensiva NATO: pe flancul nord-estic, coridorul Suwalki, care unește enclava Kaliningrad cu Belarus, și pe flancul sud-estic, România. Flancul nord-estic e, însă, blindat. Un atac rusesc trebuie să înfrunte acolo formidabila armată a Poloniei, armatele moderne ale Finlandei, Norvegiei și, mai nou, a Suediei. În Marea Baltică patrulează flota Marii Britanii, flotele statelor scandinave și una din flotele SUA. Rusia ar trebui să înfrunte o forță care o covîrșește din prima secundă.

În Marea Neagră, în schimb, nu poate intra nici o flotă aliată. Noi ne bazăm pe forțe navale rupte din bancurile cu Bulă. Avem o licitație anulată la corvete, zece ani irosiți, plus două fregate slab înarmate și gata să se ascundă pe fundul mării. Avem dragorul de mine care a fost aproape scufundat de prima mină întîlnită, avem bărcile de agrement cu tineri bulgari îndrăgostiți, pe care Boiko Borisov i le-a oferit lui Iohannis pentru Flota Mării Negre. Mai avem duplicitatea aliatului NATO, Erdogan, și flota braconierilor de calcan turci. România poate ieși victorioasă doar dacă cedează repede Dobrogea. Oricîtă vodcă s-ar consuma la Statul Major rus, excelenta vulnerabilitate a României nu poate trece neobservată. Mai ales că intrarea Suediei în NATO nu face decît să întărească și mai tare coridorul Suwalki și să le transmită rușilor că singura verigă slabă am rămas noi.

Aproape toate vocile din politica europeană și americană vorbesc despre posibilitatea crescută a unui atac rusesc asupra unei țări NATO. Nimeni nu-și dorește așa ceva, dar toată lumea se pregătește pentru ce e mai rău. Toate statele NATO își mobilizează economia și generalii, își trezesc din amorțire armata și își avertizează locuitorii cu luciditate și calm. Războiul a devenit un refren al fatalității, sub care abia reușesc să se ascundă gafele strategiei occidentale.

Nouă, însă, nu ne pasă. De doi ani, România ratează ocazia să-și modernizeze armata, s-o înzestreze inteligent, rapid și rentabil, s-o doteze cu militari pregătiți, cu solde decente și moral ridicat, cu o strategie de apărare națională, complementară cu doctrina NATO, s-o sprijine cu o industrie militară internă. Ministerul Apărării Naționale pare că joacă în tabăra lui Putin: trage de timp, lasă trupa să se descurce în cazărmile și cu echipamentul de acum 30 de ani, face licitații care nu duc nicăieri, vinde muniție ieftin, cumpără armament scump și inutil. Un comando de generali de la vîrful Statului Major, în colaborare cu vechi samsari de contracte din fosta Securitate, ține armata într-un stadiu de nepregătire egal cu trădarea. Conducerea militară a MApN blochează dezvoltarea industriei militare, ignoră offsetul, descurajează investițiile străine în tehnologia de război și producția internă de armament. De doi ani, de cînd toate statele din flancul estic au transformat războiul într-o oportunitate economică, România trăiește după inconștiența militarilor, ratînd ocazii și profituri, punîndu-și în pericol securitatea.

De unde a aflat Marcel Ciolacu că „nu este cazul să ne pregătim de război“? De la generali, de bună seamă, că doar nu îndrăznea să declare pace de capul lui. „Nu e cazul să ne pregătim de război“ înseamnă, de fapt, „stați liniștit, șefu’, nu panicați poporul, că ne ocupăm noi“. Și, după cum se poate demonstra cu fapte, generalii se ocupă. Deciziile lor au dus compania strategică de apărare Romaero la insolvență, deciziile lor țin în pragul falimentului fabricile din Moreni și Făgăraș, producția locală de drone, șantierul din Mangalia și multe alte companii private și de stat care ar putea trece imediat pe profit. Generalii, păziți de Servicii, fac combinații după combinații și transformă, de doi ani, strategia de apărare a României într-o operațiune ordonată, parcă, de Putin.

Multora le scapă un fapt: războaiele sînt duse, în principal, de civili. Ei sînt chemați sub arme cu sutele de mii, ei sînt trimiși la moarte de cei cîțiva militari de carieră care n-au ieșit la pensie prematur. Civilii susțin efortul de război, ei plătesc pagubele, ei plătesc armele, ei achită nota distrugerii și suferinței, ei muncesc apoi decenii să reconstruiască ceea ce a fost distrus. Militarii sînt puțini și se pierd la fiecare război în uriașa masă a taților, fiilor, fraților sau bunicilor chemați de acasă să lupte, să muncească și să moară. Generalii sînt aproape invizibili în numărul înfricoșător al pierderilor într-un război. De aceea, ar trebui să-și facă treaba măcar pe timp de pace.

De la comandantul suprem, de la CSAȚ sau de la Servicii nu e nimic de așteptat. Și-au atins de zece ani nivelul periculos de incompetență. Mai mult de atît nu pot vulnerabiliza România. Poate noul șef de Stat Major, generalul Gheorghiță, reușește să smulgă armata din bolile ei. La urma urmei, poartă un nume care a mai luptat cu pandemia românească.