Primul interviu dat unei televiziuni internaționale de către Volodimir Zelenski a fost acordat Christianei Amanpour, de la CNN. Proaspătul președinte (la vremea aceea) al Ucrainei vorbea într-o engleză fluentă, clară, inteligibilă. Au trecut de atunci aproape doi ani. Este greu de crezut că Zelenski a uitat limba engleză în această perioadă. Și totuși, în mesajele pe care le transmite Occidentului în aceste zile, Volodimir Zelenski vorbește doar în ucraineană. Pentru că, de fapt, nu se adresează NATO și liderilor occidentali, ci vorbește propriului popor. Sunt mulți ucraineni care vorbesc englezește, dar ei nu reprezintă decât o parte din populația de 44-46 de milioane.
Cu acești nevorbitori de engleză vorbește Zelenski atunci când cere de la NATO lucruri imposibile, precum instituirea unei zone de excludere aeriană. Oamenilor din orașele și satele Ucrainei care nu au fugit încă din țară li se adresează președintele ucrainean atunci când acuză Vestul că îi lasă să moară. Când spune că neimplicarea NATO în războiul din Ucraina este o crimă la adresa poporului ucrainean, Zelenski nu vorbește, de fapt, cu Biden, Macron, Scholz, Duda sau Iohannis, ci se uită direct în ochii celor amenințați de rachetele rusești.
În acest moment, nu știm exact unde este și ce face armata ucraineană. Ce vedem, imagini furnizate mai ales de către surse oficiale din Ucraina, sunt civili și trupe paramilitare care se luptă cu rușii. Aviația ucraineană pare a fi fost distrusă în primele zile. Glorioasele drone turcești, care nu erau decât șase, n-au mai făcut nici o minune în ultimele zile. Este posibil să fi fost doborâte toate sau să fi rămas fără armament. Tancurile ucrainene sunt la fel de scumpe la vedere precum președintele Iohannis în timpul sezonului de schi. Una peste alta, Ucraina nu este deloc într-o situație roz și e greu de estimat cât va mai rezista.
Poate că de aceea Volodimir Zelenski a lansat, de câteva zile, atacuri din ce în ce mai nervoase la adresa NATO și a Occidentului. Oricare, însă, ar fi implicarea acestora în perioada preinvaziei, este greu de crezut că cineva din NATO i-ar fi promis președintelui ucrainean că-l va apăra cu arma în mână. Astfel de garanții nu aveau cum să fie oferite, pentru că ar fi însemnat asumarea unui conflict militar de proporții.
Nu trebuie să ne supărăm pe Volodimir Zelenski pentru acuzațiile pe care ni le aduce. Nu ne sunt destinate nouă. Dar ucrainenii au nevoie de un motiv bun pentru a putea accepta niște negocieri mai puțin glorioase. Dacă Ucraina nu poate rezista militar prea multă vreme, președintele țării are nevoie de o scuză acceptabilă pentru a face concesiile pe care azi spune că nu le va face niciodată. Este foarte posibil să le facă, totuși, pentru a-și salva poporul de la masacru. Acest discurs acuzator, oricât ne-ar irita, nu ne privește pe noi, acum. Da, când totul se va fi terminat, într-un fel sau altul, va trebui să avem o discuție serioasă despre greșelile Vestului de dinainte de război. Dar nu acum. Acum trebuie ca această poveste să se termine cât mai repede. Iar dacă pentru asta trebuie să înghițim niște acuze nefondate, tot e un preț mic pe care-l plătim în raport cu cetățenii Ucrainei.
Și totuși, dom’ Zelenski, nu mai trageți în noi. Armele pe care țările NATO vi le tot trimit trebuie îndreptate în partea cealaltă.