O fiară de neuitat

Pe lîngă rolul de criminal de război, pe care îl face interpretîndu-se pe sine, Vladimir Putin joacă și alte partituri. E cînd șarlatan diplomatic, cînd scamator ortodox, cînd legatarul lui Stalin, cînd nebunul cu buton roșu. Realitatea în care el respiră nu are nimic de-a face cu rațiunea, cu normalitatea și cu planurile cuminți ale lumii civilizate. Mișcările lui descriu o patologie sovietică a puterii, un virus vechi ieșit din permafrostul rusesc după dezghețul perioadei Elțîn.

De aceea, Putin nu se va opri curînd, deși îi auzim pe tipi ca Mircea Geoană de la NATO zicînd că războiul va mai dura cîteva săptămîni și gata.

Putin lasă impresia că poartă negocieri și încurajează speranțele comunității internaționale că tragedia umanitară se va încheia, dar nici prin cap nu-i trece să se oprească. Dimpotrivă, el își extinde raza distrugerii. Și nu doar din vanitatea piticului care are o excelentă părere despre sine, ci și din aritmetica invaziei. Putin nu poate opri uciderea civililor pînă cînd nu obține, pe baza ei, ceva ce poate fi numit victorie militară. Ceva cu care să poată justifica rușilor din Rusia că a meritat să le trimită la moarte zeci de mii de frați, fii și tați. Propaganda singură nu e de ajuns, așa că e nevoie ori de distrugerea completă a orașelor Ucrainei, ori de achiziția unor foste teritorii sovietice, cum ar fi Moldova, Georgia, sau alte țări ce apar în cîntecele patriotice de pe stadion.

Și, dacă privim iar harta, chiar cu ochii amatorului, vedem cum armata rusă cîștigă teren în cea mai profitabilă și strategică zonă a teritoriului ucrainean, adică în sud. Acolo se află litoralul Mării Negre și al Mării Azov, porturile, flotele, plămînul comercial și maritim al economiei ucrainene și statutul Ucrainei de țară cu ieșire la mare. Dacă Ucraina își pierde ieșirea la mare, își pierde rutele de export și devine un stat izolat, blocat de Rusia și Belarus. Rusia, în schimb, devine marele proprietar al Mării Negre, gata să-și facă de cap în  apele teritoriale ale României și să schimbe planurile de extragere a gazelor după cum vor mușchii distrugătoarelor, fregatelor și submarinelor ei dotate cu rachete Iskander.

Dacă măsori pe hartă avansul trupelor ruse și importanța strategică a regiunilor ocupate, pare că asediul Kievului și al orașelor din nord e mai degrabă o operațiune de diversiune, menită să distragă atenția de la ocuparea țărmurilor din sud. Marea Azov e deja luată, joncțiunea cu Crimeea pe uscat e aproape făcută, iar asta reprezintă o achiziție cu mare valoare strategică, cu care rușii se vor obișnui repede și la care nu vor renunța ușor. Dacă ofensiva merge spre Odessa și dacă, dincolo de rezistența hotărîtă a ucrainenilor, Odessa cade, rușii pot lua tot litoralul de la Crimeea la Gurile Dunării. Comparînd această coastă maritimă cu teritoriile din nord, pe care, cucerindu-le, Rusia s-ar învecina doar cu Balarus, înțelegem că Kievul nici nu mai trebuie cucerit pentru a vorbi de o victorie militară și politică.

Fiindcă Putin se poate mulțumi să distrugă Kievul și Harkovul, să le facă imposibil de locuit și să izgonească guvernul ucrainean în Polonia prin bombardamente hipersonice. Atunci ar putea vorbi de o victorie, iar la negocierile de pace ar lăsa Ucraina să-și restabilească statalitatea și independența la Kiev, dar cu sudul țării ocupat de armata rusă. Atunci ar avea ce negocia cu Occidentul și cu Tribunalul Penal Internațional. Ar avea ce explica rușilor și ar avea noi pămînturi și strîmtori de dăruit imperiului. Pînă atunci, Putin nu se poate opri. De aceea, trebuie oprit.

Dacă NATO și SUA își triplează forța de descurajare pe flancul estic și înarmează masiv Ucraina cu armament avansat, dacă UE aplică sancțiunile economice la modul total, fără să-și păstreze intacte importurile de gaz și alte afaceri private, și dacă SUA reușesc să scoată China din jocul prorusesc și s-o atragă de partea lumii civilizate, sînt șanse ca Putin să fie scos din transa monomaniacală a războiului. Altfel, cu toate asigurările date la TV de analiștii militari că armata rusă e slabă, derutată, demotivată, înfometată și că se face de rîs, bombele vor continua să cadă asupra orașelor, fiindcă ele nu obosesc și nu dezertează. Dimpotrivă, îl apropie pe Putin de pîrghiile de care are nevoie.

Iar România se afundă tot mai mult în gura peștelui slav al cărui maxilar o apasă la nord și a cărui mandibulă crește la sud, odată cu avansul rușilor în sudul Ucrainei. Dar existența acestui pește nu pare să-i tulbure pe cei care ne conduc și care practică, la București, cea mai veche meserie din lume.