Propaganda rusă, poreclită uneori „propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit de Iohannis fără manualul de instrucțiuni, a produs efectul invers.
Propaganda rusă e, în schimb, mai convenabilă. E neclară și gravă în același timp, permite îngrijorări fundamentale, patriotice, dar nu cere măsuri imediate. E, deci, o amenințare ideală, fără riscuri de utilizare. Tema propagandei ruse, adică pretinsa susținerea Rusiei în România, e noul slogan la îndemînă care face trecerea de la anticorupția evanghelizată la următorul episod de poliție politică.
Sînt, fără discuție, destui români care stimează cultura rusă, marii ei scriitori, muzicienii de geniu, poate și cîțiva dintre pictori. Dar e greu de crezut că există români cu învățămîntul preșcolar absolvit care să creadă în binefacerile Moscovei. N-ar avea cum. Trecutul nostru cu rușii e plin de traume. Basarabia, Bucovina, tezaurul, comunismul și Securitatea au rezolvat definitiv dragostea politică dintre două neamuri care n-au mai găsit, de la Dimitrie Cantemir încoace, niciun moment de pace între ele. A fi pro-rus în sensul politic e o formă de prostie personală și atît.
Rusia de azi e un stat cu frîul pus, stors de oligarhi, condus cu mînă forte de un despot fără soluții, un stat care se zbate între sărăcie și conflicte reci, pe care le întreține ca să-și negocieze prețul la petrol. În raport cu ambițiile sale geopolitice, Rusia nu mai e o putere mondială. Ea vine abia pe locul 11 în clasamentul PIB-ului, după țări ca Italia, Brazilia, Canada. E greu de găsit, în definiția de azi a Rusiei, o promisiune care să adune adepți din România.
Face cineva, în cunoștință de cauză, propagandă pro-rusă în România? Întrebarea asta ține de siguranța națională și are la dispoziție legea de funcționare a SRI. SRI poate răspunde clar, în doi timpi și trei mișcări: da sau ba. Există agenți, plăți, planuri, legături, activitate concertată și, mai presus de toate, dovezi? Dacă da, atunci umflați-i, coane Fănică! Parchetul General pentru asta există. Dacă nu, SRI trebuie să închidă, oficial, discuția.
Dar nu despre realitate este vorba. Propaganda rusă face parte din trusa de pictură a grupului de artiști care conduce România. Întotdeauna au fost un grup de pictori și o trusă de culori. Dacă cineva pune la îndoială grupul, primește o pensulă peste bot. E vopsit în culorile corupției, ale iredentismului, ale antioccidentalismului, ale trădării de țară. E decredibilizat nu pe fond, nu pe ceea ce spune și face, ci pe formă, pe felul cum, chipurile, arată. Grosimea vopselei acoperă logica, adevărul și urmele.
Rușii au dat tunuri în România fără ajutorul propagandei. Au vorbit direct cu un președinții, cu fetele de președinți, cu miniștrii și cu partidele politice. Au luat ce au avut de luat (combinatele) de la vîrf, nu s-au încurcat cu site-uri și cu propagandiști.
O anume propagandă pro-rusă ar trebui, totuși,inventatăși folosită ca instrument comercial al Guvernului României care să deschidă piețele pierdute din Est. Rusia e o piață majoră pentru Germania, Franța, Marea Britanie sau Italia și ar trebui să fie, cum a fost în anii ’60-’80, o piață bună pentru exporturile românești. Nu este, așa cum nu este nici piața statelor din Caucaz, pe care Rusia o blochează pentru că ostilitatea pe care i-o arătăm e doar o formă de prostie țanțoșă.