Să fii François Villon – regat de paie,
în care anii spînzură de vii,
cu birje lăfăindu-se-n tramvaie
şi înţelepţi scăldîndu-se-n copii.
Să porţi bujii de foc, să bei atomii
acestui veac cu lacrimi de prisos,
gata oricînd să pupi pe gură pomii
care-au pornit spre paradis pe jos.
Cei condamnaţi la rîs să te aclame,
iar restul să-şi petreacă viaţa-n cîlţi,
ca pe-un cartof, din jarul de reclame,
să iei Parisu-n pumni şi, mort, să cînţi.
(1968)