Pe-acoperiș sînt frate cu flămînzii
ce miaună în săptămîna brînzii
și jos la ușa ta întruna miaun
să te așezi în capul meu pe-un scaun.
Aș vrea un pachețel de primăvară,
așa că pune-ți frunza și coboară
și, înfășată-n foicica pielii,
să te halesc numai de dorul lelii.
Și nu cumva să strigi „Doamne ferește!“,
că în saliva ta eu dau la pește.
Iubindu-te cu-atîta-nfrigurare
chiar o să-ți prind în dinți limba de mare!