Pierderi grele de timp pe frontul românesc

Războiul imprimă evenimentelor o viteză superioară. Timpul se comprimă, faptele vibrează, totul se mișcă accelerat. Nu și președintele României, Klaus Iohannis, căci oricît ai zgîlțîi un dulap, nu-l poți face să se grăbească. Iar această lentoare e prezentă și în cealaltă piesă de mobilier, taburetul Nicolae Ciucă, pe care stă degeaba, așteptînd să treacă vremea, destinul unei țări întîrziate. Cînd președintele și premierul au deschis gura la Vama Siret, pauzele dintre cuvinte au arătat ca secolele moarte din istoria noastră.

Perspectiva unei nenorociri aduce cu ea, întotdeauna, oportunități. Suferința poporului ucrainean, de pildă, dă la iveală, prin lupta eroică și demnă împotriva agresiunii, promisiunea unei reconstrucții spectaculoase. La fel, amenințarea războiului oferă statelor de la frontiera NATO ocazia de a-și întări securitatea, de a primi mai multă atenție și mai multe trupe aliate. Toată înțelegerea și ajutorul Occidentului sînt acum disponibile aici, pe flancul estic. Iar presiunea evenimentelor violente din apropiere dă un mandat moral liderilor români să sară etape, să forțeze planuri, să facă în regim de urgență tot ceea ce n-au făcut în atîta amar de ani. Războiul și perspectiva extinderii lui îi scapă de povara facturilor, a creșterii prețurilor, a inflației, a scumpirii energiei, a pensiilor, salariilor și sărăcirii premeditate a populației. Lumea e atît de speriată de răul cel mare, încît e gata să treacă cu vederea relele mai mici. Asta înseamnă un timp prețioscîștigat și acordul tacit al cetățenilor pentru acțiuni de recuperare în forță a întîrzierilor. Mișcîndu-se cu altă viteză, altă voință și altă vigoare, președintele, premierul, Guvernul și Parlamentul pot rezolva în cîteva luni ceea ce a rămas nerezolvat de decenii.

Vorbim în primul rînd de Spațiul Schengen. Avem prilejul să arătăm că România poate asigura securitatea frontierei europene. O desfășurare exemplară a operațiunilor de pe frontiera cu Ucraina, adică preluarea fără bîlbîieli a refugiaților și securizarea la vedere a graniței în zonele de contrabandă, cu prezența masivă a grănicerilor și poliției de frontieră, totul pus pe canalele de știri internaționale, la care s-ar adăuga o ofensivă diplomatică totală, ar putea înlătura toate barierele politice olandeze ridicate împotriva României.

Apoi, cum războiul se aude deja de pe teritoriul județelor noastre de nord și de est, se poate trece la modernizarea rapidă a armatei. Dacă tot s-a mărit bugetul cu un miliard de euro, se pot achiziționa avioane noi și echipamente destinate unui anume tip de conflict, care e acum vizibil, invocînd presiunea evenimentelor. Se poate porni în regim de urgență construcția dronelor, dezghețînd programele românești și americane care bat zadarnic la porțile MApN. Se pot porni programe de apărare civilă și paramilitară sub asistența veteranilor NATO, programe de voluntariat și de cartografiere corectă a resursei umane mobilizabile. Se pot lăsa pe bară generalii cu burtă de peste 55 de ani și cu stele luate pe nimic, pentru care pensia specială și sinecura politică sîntsingurele forme de vitejie.

E un moment excepțional pentru lansarea în forță a lucrărilor de infrastructură. NATO, SUA și UE ar susține un asemenea plan ambițios și pragmatic cu variante de finanțare, mai ales că principalul motiv pentru întîrzierea intervenției aliate în caz de război îl reprezintă lipsa infrastructurii.

Obținerea independenței energetice în doi ani ar fi iar susținută din răsputeri atît de populație, cît și de Occident. România are puține lucruri de făcut pentru un astfel de proiect, mai ales dacă Guvernul întreabă cîțiva specialiști și mobilizează majoritatea parlamentară.

Măsuri rapide, curajoase și profunde în agricultură care să apropie România de potențialul ei agricol real și să ducă lucrurile spre independența alimentară și spre exporturi în spațiul lăsat gol de criza ucraineană ar avea sprijinul hotărît al românilor.

Construcția de spitale regionale moderne, lăsatăpînă acum să moară în programele electorale, poate fi abordată european, în perspectiva hub-urilor de asistență regională transfrontalieră, și finanțată în viteză cu bani europeni.

Dorința Ucrainei de a intra în UE și intenția UE de a o accepta vor transfera spre statele de la frontiera acestei țări multe oportunități care țin de industrie, sănătate, agricultură, comerț, armată. Vor fi bani, vor fi comenzi de pace și de război, vor fi contracte de reconstrucție. În întîmpinarea acestor oportunități ies, însă, statele cu lideri pregătiți, dornici să facă treabă și să se miște rapid. România, care are cea mai vulnerabilă poziție din punct de vedere militar și cele mai mari goluri în dezvoltare, are tot ce-i trebuie pentru a fructifica momentul, dar, din păcate, n-are liderii potriviți. Iohannis, Ciucă, Guvernul și ceilalți responsabili politici reprezintă cea mai slabă garnitură politică, cea mai tristă adunătură umană care s-a perindat vreodată la cîrma acestui stat.

După douăsprezece zile de război la frontiere, cu amenințarea nucleară fluturată explicit, nimeni, dar absolut nimeni din conducerea iresponsabilă și inutilă a statului român n-a îndrăznit să vorbească despre starea națiunii. Nici generalul-premier, nici comandantul suprem n-au vorbit despre armată, despre apărarea teritoriului, despre mobilizare, despre reguli de apărare civilă, despre starea adăposturilor antibombardament, despre siguranța alimentară și energetică, despre stabilitatea băncilor, despre cum și unde se duc oamenii în caz că, din impulsul unui nebun, într-o secundă, viața lor se dă peste cap. E de presupus că n-au dorit „să producă panică“, dar e destul de clar că n-au știut și nu știu ce să spună. Au preferat să repete poezia lipsei de griji garantată de NATO, fiindcă asta e singura lor ascunzătoare. Ca întotdeauna, neagă un pericol sperînd că așa va înceta să existe.

Acum e mai clar ca oricînd: oamenii care conduc România sînt principalii agenți ai ratării, confuziei și stagnării. Ocaziile trec pe lîngă noi, amenințările se apropie și ne găsesc cu liderii paralizați de frică și prostie, goliți de voință și de cuvinte, ocupînd inutil și abuziv orizontul de speranță și de siguranță al unui popor care vrea și poate mai mult.Ascultați-i vorbind pe Iohannis și pe Ciucă în aceste zile și veți înțelegecum vi se fură alți și alți ani din viață!